În data de 4 august au început lucrările de reabilitare a liniei de tramvai, pe tronsonul de pe Bulevardul Decebal, pe o lungime de un kilometru. Termenul de finalizare este 30 noiembrie. În timpul lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai, carosabilul s-a deteriora
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
La primărie în poartă, zace-o mâţă moartă...
400.000 de dolari din banii publici au fost viraţi, ieri, de muncipalitate în conturile lui Marius Vizer şi Kajtor Şandor Csaba, doi dintre cei cinci acţionari ai FC Liberty Oradea SA, Consiliul Local consolidându-şi, astfel, participarea la capitalul acestei soc
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste
Sunt pregătiţi drumarii să facă faţă rigorilor iernii?
Iarna bate la uşă *Astăzi, în vizorul nostru, "Drumurile Naţionale" Cum iarna nu este departe, ne-am interesat despre pregătirile de iarnă efectuate de către Secţia Drumuri şi Poduri (SDP) Oradea, ce are în gestiunea sa drumurile naţ
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste
În direct, de la poliţie
Lipsă de discernământ În data de 03.11.2003, în urma cerecetărilor efectuate de către lucrătorii Poliţiei municipiului Salonta, au identificat pe Kovacs Cristina, de 19 ani, din comuna Tinca, sat Gurbediu, fără ocupaţie, care, în
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste
Bunuri de sute de milioane, plătite cu... foi de hârtie
Când reprezentant, când merceolog A face bani prin orice mijloace este o preocupare tot mai des întâlnită în rândul românilor. Mulţi au ? profitat ? de libertatea comercială din ţară şi au pornit-o pe drumul? infracţionali
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste
Noi emisiuni de certificate de trezorerie cu dobândă pentru populaţie
În conformitate cu Ordinele Ministrului Finanţelor Publice nr. 1491/30.10.2003 şi 1492/30.10.2003, s-au aprobat emisiunile de certificate de trezorerie cu dobândă pentru populaţie şi anume: 1. Emisiunea cod 10.76 cu subscripţie în zilele de 5, 6, 7, 1
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste
Firmele bihorene sunt invitate în Turcia
Afaceri la Istanbul În perioada 2-6 decembrie a.c., Centrul Român de Comerţ Exterior, (CRCE) în colaborare cu Consulatul General al României la Istanbul şi cu Garanti Bank-Turcia, organizează o misiune economică la Istanbul. Emil Incze, şeful reprez
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste
Rezervele internaţionale, în creştere
Rezervele internaţionale ale Băncii Naţionale a României (BNR) au crescut, în luna octombrie, de la 7,78 miliarde de euro la peste opt miliarde de euro, în principal ca urmare a cumpărărilor de valută de pe piaţa internă şi a împru
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste
AGRAS - Sucursala Bihor şi noua sa locaţie din Oradea
Cinci minute despre... * Interlocutor, dl dr. Gheorghe POPOVICIU - directorul Sucursalei Bihor a SC AGRAS - Grupul WIENER ST?DTISCHE SA - Vă propunem să începem cu evenimentul ce are loc miercuri, 5 noiembrie, anul curent... - Miercuri (astăzi - n.a.) inaugurăm, în
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste
Flash rutier
Traversare în fugă Miercuri, ora 07.20, pe strada Ştefan cel Mare, din Oradea, Adrian Traian Popa, de 57 de ani, din localitate, conducând autoturismul Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare BH-01-HYF, a accidentat uşor pe N.F., de 12 ani, din Oradea. Minorul
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste


