Compania Coca-Cola a anunţat că intenţionează să disponibilizeze 2800 de angajaţi din întreaga lume, cu 50% mai mult decât era stabilit la începutul anului în curs. Prima dată, Coca Cola a anunţat disponibilizarea a 1.000 de salaria#
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Cabinetele medicale ar putea fi concesionate pentru cel puţin 15 ani
Ministrul interimar al Sănătăţii, Ionel Blănculescu, a promovat un proiect de hotărâre de guvern care prevede concesionarea cabinetelor medicale pe o perioadă de cel puţin 15 ani, informează Ministerul Sănătăţii. După ce
- 06 Noiembrie 2003
- Citeste
Scumpirea produselor din carne de porc: De la 1 ianuarie, cu peste 10 la sută!?
Produsele din carne de porc s-ar putea scumpi cu peste 10%, de la începutul anului viitor, în cazul în care regimul taxelor vamale la importul materiei prime nu va fi liberalizat, a declarat, ieri, Mihai Vişan, directorul executiv al Asocieţiei Române (ARC). Taxele
- 06 Noiembrie 2003
- Citeste
În 9 luni, venituri de peste două miliarde de lei
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) a realizat, în primele nouă luni ale acestui an, venituri totale de 2.182,5 miliarde lei, cu 50% mai mult decît suma previzionată în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs. Peste 80% din
- 06 Noiembrie 2003
- Citeste
Perseverenţa se răsplăteşte
Cine are încredere şi perseverează, primeşte şi răsplata. Aşa a fost şi cazul lui Gabriel Borbandi, unul dintre cei patru finalişti ai "Concursului Microbistului" din această săptămână, dar şi norocosul câştig
- 06 Noiembrie 2003
- Citeste
Goshin KAI UAMT a dominat "Naţionalele" de karate tradiţional
Sala sporturilor a găzduit cea de a III-a ediţie a Campionatului Naţional de karate tradiţional FUDOKAN pentru copii, respectiv cea de a VI-a ediţie a Cupei UAMT, rezervat echipelor. Prezenţa a fost însemnată, 256 de sportivi din 18 cluburi din ţară
- 06 Noiembrie 2003
- Citeste
Meciuri interesante în turul doi al Cupei UEFA
Programul partidelor din prima manşă a turului doi al Cupei UEFA, care se vor disputa astăzi, este următorul: Gaziantepspor (Turcia) - RC Lens (Franţa Slavia Praga (Cehia) - Levski Sofia (Bulgaria Dinamo Zagreb (Croaţia) - Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina Schalke 04 (G
- 06 Noiembrie 2003
- Citeste
Asiguraţii vor beneficia de un pachet minimal de servicii medicale
Graţie noului Contract- Cadru pe 2004 Noul Contract Cadru pe 2004 a fost finalizat şi urmează a fi transformat în hotărâre de guvern, a anunţat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dr. Cristian Celea. Potrivit acestuia,
- 06 Noiembrie 2003
- Citeste
România nu a obţinut statutul de economie de piaţă funcţională
România nu a primit statutul de economie de piaţă funcţională la care aspira, potrivit raportului referitor la stadiul de pregătire a celor trei ţări candidate la Uniunea Europeană, publicat ieri de Comisia Europeană, relatează AFP. Acest stat
- 06 Noiembrie 2003
- Citeste
Dascălii continuă să înveţe
Pentru a fi în pas cu vremea şi vremurile, Vremurile, comanda socială, dinamica fără precedent a proceselor sociale impun o nouă viziune şi strategie, o abordare sistemică şi o continuă introspecţie în domeniul pregătirii forţe
- 05 Noiembrie 2003
- Citeste


