Circulă zvonul - că zvon este! - despre rezilierea contractului dintre R.A. OTL şi firma Dem Star, firmă ai cărei angajaţi au devenit controlori de bilete, abonamente şi legitimaţii de călătorie pe mijloacele de transport în comun din Oradea.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
O făcătură epistolară cu valoare de epitaf
Numai un idiot poate să creadă că atunci când eşti adus cu mascaţii la PNA, audiat o noapte întreagă şi prezentat, a doua zi, judecătorilor, care îţi mai şi eliberează un mandat de arestare pentru următoarele 30 de zile, &
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Intersecţia Decebal-Vladimirescu, închisă temporar
Pentru finalizarea lucrărilor începute în luna iulie 2004 pe B-dul Decebal, începând de azi, 2 noiembrie, ora 8.00, se întrerupe circulaţia autovehiculelor în intersecţia B-dul Decebal - str. Tudor Vladimirescu. Din această cauză, pâ
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Actualitatea culturală
"Săptămâna Spiritualităţii", la Oradea Casa de Cultură a Sindicatelor (C.C.S.) Oradea organizează, în perioada 4-10 noiembrie, "Săptămâna spiritualităţii", manifestare aflată la cea de-a III-a ediţie. Programul cupr
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Ansamblul "Crişana", mesagerul cântecului popular bihorean
Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana", din Oradea, ne-a reprezentat, la sfârşitul lunii octombrie, în oraşul Cluj-Napoca, la "Festivalul-Concurs Naţional al Cântecului de Cătănie", singurul de acest gen, din ţară (organizat de Ministerul
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Important pentru magistraţi!
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, în mod excepţional, pot fi numiţi în magistratură fără concurs profesorii universitari din învăţământul juridic superio
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Jurnal de campanie
"Nu toţi funcţionarii publici sunt trataţi la fel" Liderii Alianţei D.A. Bihor s-au declarat solidari cu greva funcţionarilor publici, chiar dacă aceasta nu a avut loc în judeţul nostru. Directorul de campanie al ADA, Traian Abrudan, a precizat că negoc
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Luceafărul mai speră la calificare
Primele două jocuri disputate de Luceafărul Oradea la turneul zonal de la Satu Mare, rezervat juniorilor B, au adus o victorie şi o înfrângere echipei pregătite de Florin Fărcaş. Dacă duminică au dispus cu 1-0 de Apulum Alba Iulia, prin golul lui
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Campionatul Judeţean, etapa a IX-a (ultima din tur) Seria I Cociubanii revin pe primul loc Izvorul Cociuba Mare - Granitul Nucet 8-0 (4-0) Marcatori: Budean `6, `60, `87, Marton `11, Ilieş `31, Vesa `40, Irimie `48, Laza `72 Vulturul Dobreşti - Victoria Tulca 2-2 (1-2) Marcat
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
"Suntem o echipă mai matură şi mai omogenă"
Succesul repurtat de poloiştii orădeni în bazinul campioanei en-titre a venit după o întrerupere de patru ani, timp în care formaţia de pe Criş n-a reuşit să învingă Rapidul, la Bucureşti. Victoria urmează, însă
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste


