În luna noiembrie continuă şirul balurilor dedicate celor mai tineri liceeni sau studenţi. Am primit de la gazdele discotecii "No Problem" calendarul petrecerilor care vor avea loc aici, în această lună. Astfel, vineri, 4 noiembrie, va fi petrecerea bobocilor d
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Alocaţia de hrană subvenţionată
Începând cu luna octombrie a.c., se majorează alocaţia de hrană pentru copiii din grădiniţele cu program prelungit şi din grădiniţele cu program săptămânal, aceasta fiind de 40.000 de lei/zi, respectiv 45.000 de lei/zi. De ase
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Stocurile de paprika a patru firme bihorene, blocate de inspectorii OJPC
Scandalul iscat săptămâna trecută în ţara vecină, legat de posibila existenţă în boiaua de ardei (produsă şi ambalată de trei mari firme ungureşti) a unei substanţe cancerigene, şi soldat cu interzicerea vânz
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Necuvântătoarele, fără asistenţă veterinară calificată
În Cartierul Ioşia, din Oradea, Creşterea păsărilor şi animalelor de casă mai este încă o preocupare la ordinea zilei pentru locuitorii din mediile urbane, mai ales pentru cei care locuiesc la periferii. În zona Ioşia, găseşti
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Fără apă caldă!
Azi, 3 noiembrie, de la ora 09.00, şi mâine, 4 noiembrie, până la ora 18.00, se va opri furnizarea apei calde şi a agentului termic pentru încălzire de la PT 829, 831 şi 852. Vor fi afectaţi consumatorii din zona străzilor Cantemir, Beiuş
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Fără apă rece
Anunţăm consumatorii situaţi în cartierele Oncea şi Iorga, alimentaţi din SH Spitalului, de pe str. Louis Pasteur, că, în ziua de 05.11.2004, furnizarea apei reci în zonă se va întrerupe total, între orele 08.00-11.00. Între
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
În direct, de la Poliţie
Cercetată pentru distrugere Luni, agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au întocmit proces verbal de constatare, pentru comiterea infracţiunii de distrugere, Magdalenei Ş., de 32 de ani, din Oradea, care, în data d
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Ioan Zare a păşit, din nou, pe Municipalul orădean
Cei prezenţi ieri dimineaţă la antrenamentul echipei FC Oradea au avut prilejul să-l revadă pe Ioan Zare, unul dintre jucătorii reprezentativi ai clubului de pe Criş. Stabilit de aproape 15 ani în Ungaria, bihoreanul, participant cu reprezentativa Rom&a
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Pentru păgubiţii Caritas se vede luminiţa de la capătul tunelului
După zece ani de procese, recursuri şi hotărâri definitive, pentru cei 256.400 de oameni care s-au constituit în părţi civile în procesul Caritas, apare o speranţă de a-şi recupera banii. În urma unei decizii luate de Tribunalul Comerci
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
FC Oradea II - Regiana Cefa
"Satelitul" joacă azi După ce, la mijlocul săptămânii trecute, a învins la limită liderul campionatului, echipa a doua a FC Oradea va juca azi, de la ora 14.00, în uvertura rundei a XII-a a Diviziei D. Adversara formaţiei pregătite de Ioan Nao
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste


