Divizia A-B?rger Amânate de mai multe ori, cele două partide restante din etapa a treia, Poli Iaşi-Dinamo şi FC Braşov-Oţelul, se vor disputa în această după-amiază, iar cea de-a treia întâlnire restantă din etapa a III-a, Steau
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
CS Voinţa va organiza şase turnee în 2005
Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea a trimis cererile de licenţă pentru turneele care vor fi cuprinse în calendarul Federaţiei Române de Tenis pentru anul competiţional 2005. Le prezentăm în ordinea disputării lor: Trofeul Damaco, ediţia a III-a,
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
La închiderea ediţiei
Repcon le cam toarnă la beton Nici nu-i de mirare că afacerile firmei Repcon patronată de maistorul Nistreanu au intrat la apă, după câte vile şi case de vacanţă a construit pentru baştanii zilei, fie ei şefi din poliţie, justiţie,
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Doar opt "stranieri" petru Armenia
Selecţionerul Anghel Iordănescu a anunţat, ieri, lista "stranierilor" convocaţi pentru meciul cu Armenia, care se va disputa pe 17 noiembrie, de la ora 17.00, în cadrul grupei I de calificare la Campionatul Mondial din 2006. În condiţiile în care mai mul&
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Un yankeu vrea la FC Oradea
Cedric Saint Clair, un fotbalist de peste Ocean, în vârstă de 20 de ani, şi-a manifestat dorinţa să evolueze în România, la FC Oradea. Americanul a şi venit la Oradea prin intermediul lui Mircea Bocşa, fost jucător al grupării "ro
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Memorialul atletic "Gheorghe Popa-Bota", la a XI-a ediţie
A XI-a ediţie a Memorialului atletic "Gheorghe Popa-Bota" Parcul "Mihai Eminescu" din Beiuş a găzduit, recent, cea de-a XI-a ediţie a Memorialului "Gheorghe Popa-Bota", întrecere atletică dedicată amintirii profesorului şi antrenorului vulcanist Gheorghe P
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Un nou magazin Orange în Oradea
Orange România va deschide azi, la Oradea, pe strada Republicii nr.18-22A, al 19-lea magazin propriu, destinat clienţilor sau potenţialilor clienţi ai acestui serviciu de telefonie mobilă. Cei care vizitează noul magazin pot cumpăra produse Orange, pot plăti
- 03 Noiembrie 2004
- Citeste
Toţi ochii pe America
Oricât am vrea ori nu să credem, toate evenimentele lumii pălesc pe lângă alegerile americanilor. Din toate colţurile lumii, ba chiar şi din toţi sateliţii omeneşti ce gravitează "exclusiv" cu intenţii paşnice, ochii sunt aţinti
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Cei trei conducători ai Prefecturii sunt doi: Alexandru şi... Retegan
După ce a rămas fără secretar general, în urma numirii lui Gheorghe Sârb în funcţia de prefect, instituţia ce reprezintă Guvernul României în teritoriu - Prefectura Bihor - "funcţionează" în prezent şi făr
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste
Un tânăr de 20 de ani şi-a pierdut viaţa, la Vadu Crişului
Escaladă fără echipament Sâmbătă, în jurul orei 14.30, un tânăr de 20 de ani, J. Levente, din Cluj-Napoca, a decedat, după ce a căzut de la o înălţime de opt metri, în timp ce se afla în calitate de înso
- 02 Noiembrie 2004
- Citeste


