Oricât am vrea ori nu să credem, toate evenimentele lumii pălesc pe lângă alegerile americanilor. Din toate colţurile lumii, ba chiar şi din toţi sateliţii omeneşti ce gravitează "exclusiv" cu intenţii paşnice, ochii sunt aţintiţi asupra Americii, americanilor şi candidaţilor lor la preşedinţie. Până şi bin Laden, care, ori de câte ori apare, le bagă mortul în casă, acum pare să aibă un tremur în glas, pare să şovăie. Deloc în linia lui, acum mai întâi ameninţă, lăsând deoparte revendicarea a posteriori. Şi spectacolul american este total. Este dumnezeiesc de bine orchestrat. Este, culmea, un spectacol popular, tot americanul având partea lui de contribuţie, chiar dacă nu toată suflarea se înghesuie la vot, se ştie prea bine. Cum şi ei sunt oameni, în epoca postbelică, au avut şi ei două rezultate suspecte ca valoare finală, unul la republicani, când Nixon a pierdut în favoarea lui J.F.K., şi unul de partea democraţilor, când Al Gore a pierdut în faţa actualului preşedinte, G. Bush. Şi?! A murit careva? Aş! America şi americanii şi-au văzut de treabă. Au strâns din dinţi după păţania cu Gemenii, iar acum nu se lasă intimidaţi: şi Bush, şi Kerry sunt hotărâţi să continue lupta contra terorismului. Ceea ce mă surprinde este că noi nu prea ne înghesuim să învăţăm din asta. Sigur că şi ei se bălăcăresc, dar pare că nu o fac cu atâta ură cum o facem noi. Şi ei se arată cu degetul, dar parcă nu cu atâta ostentaţie cum o facem noi. Or, în atari situaţii, nu este de mirare că şi românul priveşte jocul electoral ca pe o întreprindere neserioasă. Ca pe un dispozitiv maculator, înnămolitor. Clasa politică nu ne arată certificatul de bacalaureat, ceea ce înseamnă că, în cei 15 ani de democraţie, nu a absolvit încă liceul. Spectacolul? Dar care spectacol? Vinerea abia trecută, şi Teatrul de Stat mi-e martor, am văzut cu ochii mei ceva ce s-a vrut spectacol. Dar, vai, ce departe am fost de aşa ceva. Sala, goală în partea ei de sus, a arătat că i-a lipsit galeria. Tocmai galeria, ceea ce a ciuntit, pe undeva, misia spectacolului. Mesajul a fost şi el ciuntit. O dată prin viziunea asupra spectacolului, a doua, prin prestaţia actorilor şi jucătorilor, a treia, prin prestaţia publicului, care nu s-a evidenţiat expres decât prin spargerea baloanelor. Concluziile pot fi extinse la toate echipele care solicită aplauzele şi, în ultimă instanţă, ne cer votul. Dar cum să-l dai, când ai îndoieli serioase? Cum să-l dai, când, în plină epidemie de gripă, clasa politică nu-ţi oferă nici măcar un paracetamol, cum?! Să fim serioşi, pentru asta se cere oarece pricepere, or, la noi, va să mai treacă apă multă pe Crişul Repede...