Începând cu luna octombrie a.c., se majorează alocaţia de hrană pentru copiii din grădiniţele cu program prelungit şi din grădiniţele cu program săptămânal, aceasta fiind de 40.000 de lei/zi, respectiv 45.000 de lei/zi. De asemenea, a fost aprobată subvenţionarea din bugetul local al municipiului Oradea a alocaţiei de hrană în valoare de 50% pentru mai multe categorii de beneficiari. Astfel, subvenţia se acordă pentru un copil ai cărui părinţi sunt beneficiarii OUG 105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, pentru doi fraţi ai căror părinţi realizează venituri lunare mai mici de opt milioane, pentru trei sau mai mulţi fraţi care provin dintr-o familie cu venituri lunare sub zece milioane, precum şi pentru copii ai căror părinţi sunt revoluţionari.