Jurnal de campanie
"Nu toţi funcţionarii publici sunt trataţi la fel"
Liderii Alianţei D.A. Bihor s-au declarat solidari cu greva funcţionarilor publici, chiar dacă aceasta nu a avut loc în judeţul nostru. Directorul de campanie al ADA, Traian Abrudan, a precizat că negocierile Guvernului cu greviştii ar fi fost mult mai uşoare, dacă "toţi funcţionarii publici erau trataţi la fel. De anul trecut, funcţionarii publici din prefecturi primesc un spor de 25% în plus faţă de ceilalţi funcţionari. Acesta este numit spor de dispozitiv. Probabil, dispozitiv politic." În altă ordine de idei, Abrudan a declarat că, cel puţin la nivelul municipiului Oradea, profesorii nu vor avea asigurate salariile pe luna decembrie. "Banii pentru salariile din învăţământ vin de la bugetul de stat, iar în această privinţă Oradea înregistrează un deficit de peste 20 de miliarde de lei. Abia după ce rezolvă aceste probleme, să vină ministrul Athanasiu să candideze în Bihor", a precizat Traian Abrudan.
Scrisori pentru pensionari
Candidaţii Alianţei D.A. Bihor au denunţat, ieri, practicile partidului de guvernământ pentru convingerea electoratului să le dea votul la scrutinul din 28 noiembrie. Conform declaraţiilor lui Valeriu Boeriu, candidat al ADA pentru Camera Deputaţilor, în cutiile poştale ale alegătorilor, în special ale celor de vârsta a treia, au fost distribuite scrisori cu privire la programul de recalculare a pensiilor propus de Guvernul PSD. "Cred că pensionarii nu vor fi atât de naivi, iar această acţiune se va întoarce împotriva PSD. Partidul de guvernământ se comportă ca un căpitan care se îngrijeşte de toţi pasagerii înainte de scufundarea vasului", a declarat Boeriu. În ceea ce priveşte dificultăţile de exprimare pe care le-a avut candidatul PSD+PUR, Gheorghe Sârb, vineri, la Teatrul de Stat din Oradea, Boeriu a precizat: "Am auzit că în PSD sunt lagune. Noi suntem mai modeşti. Avem Megane".
"Nu suntem de acord cu promisiunile fără acoperire"
Candidatul Alianţei D.A. Bihor pentru Senat, Silviu Torjoc, a declarat că în interiorul PSD "se poate vedea panica", demonstrată prin "promisiunile fără acoperire", pe care membrii acestei formaţiuni politice le-au făcut în ultima perioadă. "Ultimele sondaje arată că atât diferenţa dintre Alianţă şi PSD, cât şi cea dintre Băsescu şi Năstase este mică. PSD a intrat în panică şi face multe greşeli. Programele lansate în această perioadă nu existau în programul lor de guvernare de acum şase luni", a precizat Torjoc.
"Deocamdată, nu sunt contestaţii"
Pregătirile pentru buna desfăşurare a alegerilor generale de la sfârşitul acestei luni sunt în plină desfăşurare. Astfel, în prezent, sunt în curs de execuţie cele 628 de ştampile de control, iar la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Populaţiei se lucrează pentru finalizarea listelor electorale. Copiile acestor liste vor fi date primarilor, care, la rândul lor, le vor înmâna preşedinţilor secţiilor de votare. De asemenea, publicaţiile pentru delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare vor ajunge în fiecare unitate administrativ-teritorială, acestea fiind înmânate primarilor azi, la Comisia Judeţeană Consultativă.
În ceea ce priveşte listele de candidaţi, în Bihor, s-au înscris 43 de partide, alianţe şi organizaţii ale minorităţilor naţionale pentru Camera Deputaţilor, respectiv 17 pentru Senat. Eventualele contestaţii se pot depune până în data de 8 noiembrie, la Tribunalul Bihor, sub sancţiunea nulităţii absolute. Conform declaraţiilor preşedintelui Biroului Electoral Judeţean, Doina Măduţa, până ieri după amiază, nu se înregistrase nici o contestaţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.