La Școala Gimnazială „Avram Iancu” Oradea, s-a încheiat cea de-a doua mobilitate din cadrul proiectului „Educația și învățarea despre energia solară” (Solar Power Education and Learning), având ca temă „Schimbul de idei între elevi”.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
La Muzeul Oraşului Oradea - Seri de Crăciun pentru copii
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal propune câteva seri de „Crăciun în avanpremieră”, pentru copii. Aceştia vor putea participa la o serie de activităţi interesante, care include şi o vizită ghidată a expoziţiilor care le sunt dedicate.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste
Semnal editorial - „Identitate în Bihor. Studiu de caz: satul Sârbi”
Nicolae Nistoroiu a publicat recent o carte de istorie locală numită „Identitate în Bihor. Studiu de caz: satul Sârbi", în care dedică un amplu capitol studiului lingvistic şi antropologic al satului şi, în mod special, „graiului ţărănesc”.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste
Cinci ani de International School of Oradea - Ziua Porților Deschise
Orădenii cu dare de mână, care vor să-și dea copiii la International School of Oradea (ISO), sunt invitați joi, 9 decembrie, la Ziua Porților Deschise. Organizatorii îi vor duce într-un tur de prezentare ghidat, al școlii, personalizat cu experiențele părinților și elevilor.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste
Despre Moş Nicolae, cu elevii orădeni - Club de lectură în limba franceză
Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai continuă întâlnirile organizate pentru copiii din Oradea, în cadrul clubului de lectură. În data de 6 decembrie, elevii clasei a VI-a din cadrul Şcolii Gimnaziale Dacia, au avut parte de o activitate în limba franceză.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste
Salvamont Salvaspeo Bihor. Recomandări pentru turiști - Zăpadă mare și temperaturi scăzute
La altitudinea de peste 1.300 de metri, zăpada căzută în ultima perioadă în zona montană din județul Bihor a ajuns la aproximativ 50 de centimetri.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste
În urma decesului primarului comunei Bulz - Demersuri pentru noi alegeri
Instituția Prefectului - Județul Bihor a demarat procedurile prevăzute de lege în situația încetării mandatului de primar, ca urmare a decesului primarului din Bulz, Augustin Mircea Sărăcuț.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste
Pasajul din zona Pieței Cetate, spre Bulevardul Dimitrie Cantemir - Se lucrează în ritm alert
Lucrările la pasajul rutier din dreptul Pieței Cetate avansează, fiind efectuate săpături la rampa dinspre Bulevardul Dimitrie Cantemir. Totodată, s-au forat 20 din totalul de 86 piloţi care se vor realiza în cadrul acestui proiect, finalizarea lor fiind estimată să aibă loc până la sfârşitul acestui an.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste
Administraţia Domeniului Public - Locurile de veci nu pot fi vândute
În urma modificării Regulamentului de organizare și funcționare a Cimitirului Municipal Rulikowski, Administrația Domeniului Public Oradea anunţă că locurile de înmormântare din Cimitirul Municipal Rulikowski nu pot fi vândute.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste
Edificată în perioada 1910 -1911 - Casa Veiszlovits Lajos a fost reabilitată
Casa Veiszlovits Lajos, situată pe str. Republicii nr. 15, a fost reabilitată. Imobilul a fost edificat în perioada 1910 -1911 în stil neoclasicist sub îndrumarea arhitectului Frigyes Spiegel.
- 07 Decembrie 2021
- Citeste


