Parcul "Mihai Eminescu" din Beiuş a găzduit, recent, cea de-a XII-a ediţie a Memorialului "Gheorghe Popa-Bota", întrecere atletică organizată în amintirea profesorului şi antrenorului vulcanist Gheorghe Popa-Bota (1948-1992), multiplu campion judeţean, campion naţio
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Lotus va juca (deocamdată) pe Tineretului
Cu toate că antrenorul Lucian Ciocan şi-ar fi dorit ca echipa sa să evolueze, în partidele de pe teren propriu, pe o suprafaţă de joc cu iarbă, care să pună în evidenţă tehnica jucătorilor, până în momentul de faţă, conducerea clubului nu a reu
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Atleţii de la CS Crişul au confirmat din nou
Eliberarea oraşului Carei este sărbătorită în fiecare an cu un concurs de atletism dotat cu "Cupa Eliberării". O numeroasă delegaţie de sportivi a fost prezentă şi în acest an în oraşul sătmărean, însă, în urma hotărârii emise de Agenţ
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Punct final al unui sezon deosebit pentru judo-ul orădean
Sezonul competiţional intern al judo-ului s-a încheiat, o dată cu disputarea Cupei României de la Sibiu. Pentru a încununa un sezon aproape perfect din punct de vedere al rezultatelor judoka de la CSM Oradea au reuşit să păstreze trofeul pentru încă un an, termin
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Statutul minorităţilor e stat în statul majorităţii?!
Organizaţii şi asociaţii româneşti din Harghita şi Covasna au trimis un memoriu preşedintelui ţării, Camerei Deputaţilor şi liderilor principalelor partide, solicitând ca orice decizie privind soarta românilor din aceste judeţe să fie luată numai dup
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Iosif Vulcan şi Iustin Popfiu vor fi omagiaţi în Ungaria
An de an, începând din 1992, Asociaţia Culturală a Românilor din Letavertes, Ungaria, şi instituţiile publice de cultură din Bihor organizează, la început de noiembrie, un pelerinaj la Letavertes, un mic orăşel situat la vreo 50 de kilometri de graniţă, pent
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Când Primăria ţine partea aleşilor, Cine mai reprezintă interesul contribuabililor?
Procesul intentat de Curtea de Conturi celor care s-au aflat la conducerea municipiului Oradea în momentul preluării echipei de fotbal, în legătură cu preluarea şi finanţarea necorespunzătoare a echipei de fotbal FC Bihor, are toate şansele să primească un verdict
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Dificultăţi în cofinanţarea unor proiecte cu sprijin european
* Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a înaintat un memoriu pentru modificarea legislaţiei. * Reducerea de la 75% la 50% a fondurilor date la bugetul statului şi utilizarea sumelor rezultate din diminuarea procentului de 75% pentru investiţii şi cofinanţare proiecte
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Tranzacţiile la vamă vor fi simplificate
- Guvernul a adoptat, în şedinţa din 27 octombrie, modificarea denumirii şi clasificării mărfurilor din tariful vamal al României - Decizia răspunde angajamentelor asumate de România în negocierile de aderare, respectiv obligaţiei asumate prin Acordul european de
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Peste 1.500 butelii oprite temporar de la comercializare
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au efectuat, în perioada 24 - 28 octombrie, 83 de acţiuni de control care s-au soldat cu 36 sancţiuni contravenţionale. Valoarea produselor cu deficienţe care au fost depistate în urma controlului s-a ridicat
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste


