Dificultăţi în cofinanţarea unor proiecte cu sprijin european
* Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a înaintat un memoriu pentru modificarea legislaţiei.
* Reducerea de la 75% la 50% a fondurilor date la bugetul statului şi utilizarea sumelor rezultate din diminuarea procentului de 75% pentru investiţii şi cofinanţare proiecte şi programe.
* Proiectul "În oglindă", prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Ungaria "Interreg III" nu se poate concretiza şi de A.P.M. Bihor, din lipsa resurselor financiare pentru cofinanţare.
Progrme europene mai puţin cofinanţate
Unul dintre subiectele abordate, ieri, la conferinţa de presă susţinută de conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (A.P.M.) Bihor s-a referit la dificultăţile de cofinanţare a unor proiecte beneficiind de sprijin financiar european, dificultăţi întâmpinate, în primul rând, de agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, inclusiv de A.P.M. Bihor, ca instituţie publică.
Din "expunerea de motive" a domnului Călin Mocan, director executiv al A.P.M. Bihor, reţinem: "În perioada 2004-2006, principalul instrument financiar de asistenţă comunitară pentru România, în domeniul dezvoltării economice şi sociale este Programul PHARE de Coeziune Economică şi Socială care are la bază Planul Naţional de Dezvoltare. Printre priorităţile acestui Plan Naţional de Dezvoltare pentru perioada 2004-2006 se regăseşte şi îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, energetice şi de mediu. Totodată, cooperarea trasfrontalieră reprezintă o componentă importantă a politicii de dezvoltare regională, aspect de care suntem direct interesaţi, ca judeţ de frontieră."
Şi s-au făcut referiri concrete la Programul PHARE CBC România-Ungaria, lansat de Comisia Europeană în 1996, prin care s-au alocat 36 milioane euro (1996-2003) pentru proiecte CBC implementate de partea ungară şi 28 milioane euro, de partea română. De asemenea, s-a lansat Programul PHARE CBC (Cross-boarder Co-operation) România-Ungaria 2004, care are ca obiectiv general crearea condiţiilor pentru punerea în contact a cetăţenilor, a comunităţilor şi a agenţilor economici din zona de graniţă, cu beneficii de ambele părţi - România şi Ungaria. "Acest program prezintă interes şi pentru A.P.M. Bihor, dar şi pentru agenţiile similare din Arad, Satu Mare, Timiş, ca potenţiale aplicante pe Prioritatea 1.1 (Asigurarea coerenţei infrastructurii fizice de transport şi de mediu în zona de frontieră), Măsura 1.2 (Înlăturarea unor ameninţări comune din partea factorilor de mediu, acţionând pentru protecţia mediului şi prevenirea inundaţiilor), dar, continuă dl Călin Mocan, apare pentru noi inconvenientul cofinanţării, încât să putem materializa un proiect."
Propunerea A.P.M. Bihor
Cum resursele financiare ce se pot aloca de la bugetul statului sunt limitate, participarea A.P.M. Bihor la programe cofinanţate este îngrădită (situaţie similară pentru toate agenţiile judeţene pentru proiecţia mediului). "Noi ne-am gândit şi am înaintat un memoriu, la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, cât şi la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, propunând modificarea legislaţiei, în sensul de a da posibilitatea agenţiilor pentru protecţia mediului să-şi creeze surse financiare destinate cofinanţării unor programe, proiecte cu finanţare europeană", a menţionat şi a argumentat dl Călin Mocan.
Astfel, o posibilă sursă de finanţare ar fi veniturile provenite din sumele încasate ca tarife de mediu (avize, autorizaţii, acorduri de mediu, analize de laborator). Aceste sume să fie repartizate astfel: 50% venituri la bugetul de stat (şi un 75%, ca până acum), 50% venituri proprii, din care 25% fond stimulente, din care 10% Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi 25% fonduri destinate pentru investiţii şi cofinanţare proiecte. Recent, A.P.M. Bihor a semnat un parteneriat cu Inspectoratul de Protecţia Mediului, Naturii şi Apelor din regiunea Crişuri-Gyula (Ungaria) pentru realizarea proiectului "În oglindă", prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Ungaria "Interreg III", numai că A.P.M. Bihor nu poate concretiza acest proiect din lipsa fondurilor de cofinanţare, fiind doar un partener... asistent sărac!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.