Procesul intentat de Curtea de Conturi celor care s-au aflat la conducerea municipiului Oradea în momentul preluării echipei de fotbal, în legătură cu preluarea şi finanţarea necorespunzătoare a echipei de fotbal FC Bihor, are toate şansele să primească un verdict abia în anul următor, după ce ieri instanţa a dispus o nouă amânare. În litigiul în care sunt implicaţi cei mai mulţi demnitari locali, adică o anumită parte a executivului şi a consilierilor locali din mandatul 2000-2004, care se află pe rolul instanţei de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Bihor din luna septembrie 2004, procurorul financiar este singura parte care pledează pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 9 miliarde lei, care, în opinia Curţii de Conturi, a fost cauzat bugetului local prin achiziţionarea pachetului de acţiuni de la SC Fotbal Club Liberty Oradea SA. În mod paradoxal, până şi partea juridică prejudiciată, adică Primăria Oradea, nu are nici un interes, poziţie pe care a făcut-o chiar publică într-o şedinţă de consiliu local, să recupereze măcar o parte din suma respectivă de la cei 29 de pârâţi, în frunte cu primarul Petru Filip. Aşa se face că alesul local desemnat să reprezinte interesele Primăriei Oradea, în condiţiile în care cel căruia i-ar fi revenit această atribuţie, adică primarul Oradiei, face parte din tabăra pârâţilor, nu a avut, ieri, nici o obiecţie cu privire la raportul întocmit în cauză de către expertul evaluator Maria Buta, care a ajuns la concluzia surprinzătoare că valoarea de piaţă a acţiunilor achiziţionate de Consiliul Local Oradea de la SC Fotbal Club Liberty Oradea era mult mai mare decât cea negociată de executivul orădean. Adică, în opinia specialistului desemnat prin tragere la sorţi, suma pe care Consiliul Local trebuia să o achite pentru acţiunile respective putea ajunge până la 995.000 euro, faţă de 800.000 euro, cât s-a pus la bătaie din banii publici. În condiţiile în care reprezentantul Primăriei Oradea face doar act de prezenţă, fără a avea nici măcar un fel de pretenţie, singura parte interesată să recupereze prejudiciul constatat de către inspectorii financiari ai Curţii de Conturi rămâne procurorul. Acesta a depus o serie de obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză, motiv pentru care judecătorul de şedinţă a dispus amânarea judecării cauzei pentru 7 decembrie, până când expertul evaluator, al cărui onorariu a fost de 49,9 milioane lei vechi, va trebui să răspundă la aspectele negative ridicate de procurorul financiar. Aşadar, în condiţiile în care Primăria Oradea figurează ca persoană juridică prejudiciată cu "de-a sila", am putea anticipa încă de pe acum care va fi soluţia în această cauză atât de controversată. Sperăm, însă, ca instanţa să-şi facă şi de această dată datoria şi să încline balanţa doar în favoarea adevărului, fără a ţine seama de funcţiile pe care le deţin în administraţia publică locală pârâţii din acest litigiu...