Organizaţii şi asociaţii româneşti din Harghita şi Covasna au trimis un memoriu preşedintelui ţării, Camerei Deputaţilor şi liderilor principalelor partide, solicitând ca orice decizie privind soarta românilor din aceste judeţe să fie luată numai după consultarea reprezentanţilor acestor comunităţi. În documentul remis, ieri, presei, de organizaţiile românilor din Harghita şi Covasna se arată că proiectul de lege privind statutul minorităţilor naţionale contravine flagrant Constituţiei României şi dreptului internaţional, urmărind introducerea în dreptul intern a drepturilor colective şi a conceptului de autonomie culturală, nerecunoscute de dreptul internaţional. Semnatarii apreciază că acest demers legislativ este "incompatibil cu spiritul, cu valorile şi tendinţele europene actuale care promovează interculturalitatea, unitatea în diversitate, şi nu separatismul şi segregarea pe criterii etnice”. Semnatarii memoriului mai consideră că adoptarea acestui proiect de lege ar duce la “adâncirea inechităţilor şi discriminării la care sunt deja supuşi românii din Covasna şi Harghita, care, de facto, fiind numeric minoritari, suportă toate avatarurile situaţiei deminoritari, fără a se bucura de protecţia statutului juridic de care beneficiază toate minorităţile naţionale, confesionale, sexuale sau de altă natură”. În document se mai arată că actualul cadru juridic asigură pe deplin protecţia minorităţilor naţionale, asigurând maghiarilor exercitarea nestingherită a tuturor drepturilor identitare, culturale, educaţionale, la standarde superioare celor europene, reprezentanţii acestora deţinând în mod exclusiv la nivel local toate pârghiile de decizie în consiliile judeţene, consiliile locale, primării, prefectură, servicii deconcentrate din domeniul Educaţiei sau Culturii. De asemenea, reprezentanţii comunităţii româneşti din Harghita şi Covasna susţin că aceia care nu au acces la decizie şi sunt discriminaţi sunt românii, iar majoritatea articolelor dinproiectul de lege “oferă UDMR legalizarea unor instrumente de purificare etnică, inclusiv prin impunerea cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea unor funcţii publice”. Semnatarii memoriului solicită ca dezbaterea proiectului în Camera Deputaţilor să fie făcută în procedura normală şi nu de urgenţă, invocarea pretinselor solicitări ale Comisiei Europene fiind lipsită de temei. În finalul documentului structurat pe zece puncte, organizaţiile semnatare consideră legitimă dorinţa lor ca orice decizie care priveşte soarta comunităţii românilor din aceste judeţe să fie adoptată numai prin consultarea reprezentanţilor acestora. Semnatarii solicită preşedintelui României, conducerii Parlamentului şi şefilor principalelor partide parlamentare acordarea unor întrevederi reprezentanţilor societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita pentru găsirea unor soluţii, inclusiv legislative, la “problemele majore cu care se confruntă”. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să ceară Guvernului să trimită, într-o săptămână, tabelele de concordanţă cu legislaţia europeană la proiectul legii privind statutul minorităţilor naţionale pentru ca acesta să fie dezbătut în procedură de urgenţă.