Banca Transilvania inaugurează, astăzi, 3 noiembrie, trei unităţi în Oradea: Agenţia Cazaban (str. Cazaban nr. 56), Agenţia Ioşia (str. Oneştilor nr. 1-5) şi Agenţia Velenţa (str. Războieni nr. 60). Întreaga campanie de informare şi promovare a acestu
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
În 2006, Salariile bugetarilor vor creşte cel puţin cu indicele inflaţiei
Primul-ministru Cãlin Popescu-Tăriceanu a anuntat ieri că salariile bugetarilor vor fi majorate în 2006, cu un procent care încă nu a fost stabilit, dar care va fi egal cel puţin cu indicele de inflaţie. Tăriceanu a amintit totodată că în ultimele 12 luni, din o
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
"Nevestele vesele din Windsor" - "aşteptate" la Oradea
La Teatrul de Stat Oradea, e mare agitaţie. După ce în 24 septembrie a avut loc premiera piesei "Oamenii cavernelor", de W. Saroyan, în regia lui Emil Sauciuc, actorii trupei "Iosif Vulcan" repetă de zor pentru următoarea premieră a stagiunii 2005-2006. Este vorba de spectac
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Şcoala de Arte "Francisc Hubic" împlineşte 80 de ani
Şcoala de Arte "Francisc Hubic", una din cele mai prestigioase instituţii de cultură din Bihor, va sărbători, în perioada 3-4 noiembrie, împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani. De pe băncile şcolii au ieşit, de-a lungul anilor, artişti de seamă, car
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Eroii - comemoraţi de Ziua Morţilor
Cimitirele orădene s-au umplut marţi, 1 noiembrie, de mii de lumânări şi candele aprinse în memoria celor decedaţi. Oamenii au sosit la locurile de veci cu câteva zile înainte, pentru a curăţa mormintele celor dragi, a aduce coroane, jerbe sau buchete de flori, dar
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Eroii - comemoraţi de Ziua Morţilor
Cimitirele orădene s-au umplut marţi, 1 noiembrie, de mii de lumânări şi candele aprinse în memoria celor decedaţi. Oamenii au sosit la locurile de veci cu câteva zile înainte, pentru a curăţa mormintele celor dragi, a aduce coroane, jerbe sau buchete de flori, dar
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Şi cei din Urviş vor pod nou peste Criş!
Inundaţiile din acest an ne-au demonstrat fragilitatea infrastructurii din întreaga ţară, kilometri întregi de drumuri şi căi ferate, precum şi zeci de poduri şi podeţe fiind măturate de furia apelor. Asta, fie din cauza vechimii, fie a calităţii precare a
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Salvat dintr-un stop cardiorespirator
În timp ce se afla cu soţia la o gustare, într-o pizzerie de pe Aleea Gojdu din Oradea, unui bărbat în vârstă de 33 de ani, V.P., i s-a făcut brusc rău şi s-a prăbuşit între mese. Cei din jur au anunţat de urgenţă Ambulanţa, iar în scurtă vr
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Paza bună trece primejdia rea Prevenirea furturilor din societăţi comerciale
Multe din furturile din societăţi comerciale prezintă similitudini în ceea ce priveşte modurile de operare folosite de autori la pătrunderea în câmpul infracţional. În multe cazuri, autorii au acţionat direct asupra caselor de bani ori a cutiilor metalice, folosind c
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste
Flash rutier
Permis de conducere suspendat Marţi, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală faţă de orădeanul M.S., de 21 de ani. În data de 21.09.2005, acesta a fost depistat de poliţiştii orădeni
- 03 Noiembrie 2005
- Citeste


