Un traseu educativ interactiv între mediul înconjurător şi turişti, în special copii, a fost inaugurat vineri, 29 aprilie, în Pădurea din Băile Felix. Copiii vor putea afla informaţii interesante în zece locuri de pe traseu, atât despre viaţa arborilor, vietăţile din pădure, cât şi despre Romsilva, administratorul fondului forestier.
Titlurile zilei
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
-
Proiect în consultare publică - Actualizarea regulamentului parcărilor publice stradale Primăria Oradea a publicat în transparență decizională proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale și a ocupării domeniului public din municipiu.
-
Zilele Carierei la Universitatea din Oradea - „Târgul de Voluntariat” a atras sute de tineri
Prima zi a evenimentului „Zilele Carierei” a fost dedicată voluntariatului. După cum remarca unul dintre organizatori, conf. univ. dr. Julien Kiss, „Interesul studenților pentru a lucra într-o organizație neguvernamentală s-a ridicat mult peste așteptări”.
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
Pe drumurile naționale din Bihor - Camere video montate în nouă parcări
În cadrul proiectului pilot privind păstrarea curățeniei la nivelul județului Bihor, implementat de Consiliul Județean și alte instituții partenere, în ultima săptămână au fost montate toate cele 9 camere video destinate supravegherii a cinci parcări de pe drumurile naționale.
- 29 Aprilie 2022
- Citeste
Fără curse aeriene până în 15 mai - Au început lucrările la Terminalul Cargo de la Aeroportul Oradea
Lucrările la Terminalul Cargo de la Aeroportul Oradea au demarat, acestea vizând, în primă fază, realizarea căii de rulare care face legătura dintre platforma de staționare a aeronavelor și pista aeroportului. Pentru realizarea lucrărilor, traficul aerian pe aeroportul orădean va fi închis în perioada 2 - 15 mai.
- 29 Aprilie 2022
- Citeste
Se închid Centrele de vaccinare din Piaţa Gojdu - Unde se poate vaccina populaţia?
Cele trei centre modulare din Piața Emanuil Gojdu se vor închide începând din 1 mai. Va funcționa însă în continuare unitatea de la Centrul Vascular Venus de pe str. Clujului nr. 68 și se va redeschide Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, Staționar 3, str. Clujului nr. 50.
- 29 Aprilie 2022
- Citeste
Invitați la muzeu, de 1 mai - Programul expozițiilor
Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal va avea toate sediile deschise vizitatorilor în data de 1 mai. De asemenea, Peștera Vadu Crișului va fi deschisă pentru turiști.
- 29 Aprilie 2022
- Citeste
Prognoza ANM - Cum va fi vremea în luna mai
Vremea va fi mai rece decât ar fi normal până pe 9 mai, apoi temperaturile, vreme de două săptămâni, vor fi cele specifice perioadei. Ulterior, din 23 mai, se încălzește, indică prognoza meteo pe patru săptămâni, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie.
- 29 Aprilie 2022
- Citeste
Hackerii ruşi au blocat site-uri guvernamentale - Atacatorii au utilizat echipamente de rețea din afara României
Atacul cibernetic, spune SRI, a fost revendicat de gruparea Killnet de sorginte estică, pro-rusă, specializată în atacuri de tip DDoS. Tot în această lună, gruparea Killnet a lansat atacuri DDoS asupra site-urilor unor instituții din state precum SUA, Estonia, Polonia, Cehia, dar și asupra site-urilor NATO.
- 29 Aprilie 2022
- Citeste
Bază sportivă la Marghita și sală de sport la Tulca - Pot începe lucrările
Ministerul Dezvoltării construiește o nouă bază sportivă în Marghita și o sală de sport școlară la Tulca, fiind semnat contractul de execuție.
- 28 Aprilie 2022
- Citeste
Pentru viitorul spital de boli infecţioase de pe strada Vlădeasa - Au fost actualizate documentaţiile
Consilierii locali orădeni au aprobat joi, 28 aprilie, studiul de fezabilitate actualizat și indicatorii tehnico-economici actualizați pentru construirea viitorului spital de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa. Valoarea totală a investiției este de 135,8 milioane euro cu TVA, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.
- 28 Aprilie 2022
- Citeste
Luna Curățeniei în Bihor, la a doua ediţie, cu premii generoase - Competiţii cu bătaie lungă
Campania „Luna Curăţeniei în Bihor” a ajuns la a doua ediţie, care, în acest an, se va derula în luna mai. Se păstrează şi în acest an cele două competiţii destinate schimbări de mentalitate: „Campionatul bihorean al curățeniei”, pentru comunele și orașele din județul Bihor, și „EcoProvocarea”, pentru elevii din clasele 0 – 12.
- 28 Aprilie 2022
- Citeste


