Cele trei centre modulare din Piața Emanuil Gojdu se vor închide începând din 1 mai. Va funcționa însă în continuare unitatea de la Centrul Vascular Venus de pe str. Clujului nr. 68 și se va redeschide Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, Staționar 3, str. Clujului nr. 50.

Procedura de distribuire a tichetelor cadou pentru persoanele eligibile care nu au ridicat aceste tichete, până la data închiderii centrelor de vaccinare este în sarcina autorității executive a administrației publice locale Oradea și va fi comunicată în cel mai scurt timp.

„Cetățenii pot ridica tichetele de masă, în baza documentului de identitate și a adeverinței de vaccinare, în termen de 6 luni de la data vaccinării cu schema completă.

Pentru a facilita accesul la vaccinare a cetățenilor și pentru a asigura tranziția eficientă a acestei activități către medicii de familie, începând din 1 mai, Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, Staționar 3, str. Clujului nr. 50, se va redeschide pentru vaccinarea tuturor cetățenilor care se adresează centrului. Centrul va funcționa până pe 30 iunie de luni până duminică între 10.00 și 18.00”, se afirmă într-un comunicat al DSP Bihor, semnat de directorul executiv Daniela Rahotă.

În Municipiul Oradea funcționează și centrul de vaccinare de la Centrul Vascular Venus, der pe str. Clujului nr. 68, de luni până vineri, între 08.00 și 20.00.

Conform DSP Bihor, persoanele interesate se pot adresa și medicilor de familie, care realizează în prezent vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative, începând cu 1 iulie vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 se va realiza exclusiv prin intermediul medicilor de familie.