Berbecul

Veţi avea posibilitatea să vă implicaţi în activităţi de tot felul şi nu vă veţi simţi câtuşi de puţin obosit. Situaţia financiară vă va interesa destul de mult, pentru că sunteţi extrem de tipicar şi vreţi ca totul să decurgă conform unui plan.

Taurul

În familie se vor dezbate chestiuni de interes comun şi veţi avea tendinţa să vă impuneţi punctele de vedere. Nu este exclus ca în gospodărie să apară necesitatea unei reparaţii sau a unei curăţenii generale.

Gemenii

Energia fizică şi mentală de care daţi dovadă vă susţine, permiţându-vă să vă implicaţi în activităţi dintre cele mai diverse. În plan profesional vor fi multe de făcut, pentru că aţi rămas în urmă cu o lucrare. Este posibil să fiţi nevoit în scurt timp să faceţi o deplasare.

Racul

Calităţile dumneavoastră vor ieşi în evidenţă şi vor face o impresie foarte bună celor din jur. Se pare că veţi putea să-i convingeţi de valabilitatea părerilor dumneavoastră, pe care le vor susţine necondiţionat. Sănătatea este excelentă!

Leul

Nevoia de comunicare cu fiinţa iubită va fi mare, dar nu veţi reuşi întotdeauna să ajungeţi la o concluzie comună. În familie, puteţi avea unele realizări cu condiţia să nu vă lăsaţi condus de primul impuls. Sunt posibile unele succese legate de bani.

Fecioara

Veţi avea multe de făcut, iar rezultatele vor fi pe măsura eforturilor. Se pare că cei din jur vă apreciază iniţiativele, chiar dacă nu întotdeauna se vede acest lucru. Pe cât posibil, evitaţi să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu.

Balanţa

Energia dumneavoastră fizică va fi punctul forte în această perioadă, aşa că nu este o problemă să vă treceţi cât mai multe activităţi pe ordinea de zi. Financiar nu aveţi de ce vă plânge, aşa că puteţi face unele cheltuieli pentru divertisment.

Scorpionul

Sunteţi dinamic, vioi şi gata să luaţi startul în orice direcţie. În cazul în care sunteţi implicat într-o activitate intelectuală, cu siguranţă rezultatele vă vor satisface. Dacă aveţi de dat un examen, de luat decizii, ideile dvs. se vor dovedi excelente.

Săgetătorul

Este posibil să câştigaţi o sumă de bani din colaborări, aşa că veţi face faţă cheltuielilor din această perioadă şi chiar să vă satisfaceţi unele mofturi. Relaţiile cu prietenii evoluează cel puţin mulţumitor. Nu este exclus ca o rudă să aibă probleme de sănătate.

Capricornul

Cheltuielile vor fi peste nivelul aşteptărilor, dar nici câştigurile nu vor întârzia prea mult. De alergătură nu veţi scăpa nici în această zi. Va trebui să faceţi o mulţime de drumuri pentru rezolvarea unor probleme personale, dar destul de plictisitoare.

Vărsătorul

Nu vă lăsaţi influenţat de nemulţumirile persoanei iubite în luarea deciziilor. Energia şi iniţiativa vor fi la nivel maxim. Şi din punct de vedere mental funcţionaţi la limita superioară. Ar fi bine totuşi să nu vă implicaţi în activităţi cu grad mare de risc.

Peştii

De energie fizică nu duceţi lipsă, dar veţi avea serioase probleme în a o canaliza spre un scop concret. Interesul pentru chestiunile legate de casă sau familie va fi mai mare decât în mod obişnuit. Este posibil ca un prieten să se confrunte cu o problemă mai deosebită.