Ce se naşte din apă şi creşte natural doar cu... autorizaţie se prinde!
* Activităţile de recoltare, capturare şi comercializare a plantelor medicinale şi a unor animale din fauna sălbatică pentru care este necesar "avizul" autorităţii
Activităţile de recoltare, capturare sau de achiziţie şi comercializare a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, terestră şi acvatică sau a unor părţi ori produse ale acestora, pe piaţa internă sau la export, în stare vie sau proaspătă ori semiprelucrată se pot organiza şi desfăşura numai de persoane fizice sau juridice autorizate - ne-a precizat dna ing. Zenaida Luncan, şefa Compartimentului protecţia naturii şi arii protejate din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bihor.
- Prin urmare, dna Zenaida Luncan, asupra căror plante şi animale se pot răsfrânge activităţile ce implică organizarea şi desfăşurarea activităţilor de recoltare, capturare sau achiziţie şi comercializare?
- În primul rând, e vorba de categoria plantelor medicinale, alimentare, aromatice, tanante, colorante şi ornamentale din flora sălbatică, sub formă întreagă sau de rădăcini, rizomi, bulbi, tulpini, ramuri, coji, flori, frunze, fructe, seminţe şi muguri în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată. O altă categorie este a ciupercilor, ferigilor, muşchii, lichienii, ramurile de vâsc, răşinile naturale, precum şi alte plante sălbatice sau părţi şi produse din acestea, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată. În fine, din a treia categorie fac parte lipitorile, melcii, scoicile, broaştele, racii, creveţii marini, şerpii, păsările şi mamiferele, precum şi alte asemenea animale din fauna sălbatică, terestră şi acvatică sau a părţilor şi produselor acestora, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată.
- Cine eliberează aceste autorizaţii de mediu?
- Eliberarea autorizaţiilor de mediu persoanelor fizice care recoltează plante sau capturează animale din flora şi fauna sălbatică, în scopul comercializării acestora către populaţie pe piaţa internă, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată şi pentru persoanele juridice care organizează activităţi de recoltare ori capturare sau achiziţie în scopul comercializării pe piaţa internă sau la export pe raza judeţului Bihor, se face de Agenţia de Protecţie a Mediului Bihor pe baza studiilor de evaluare a stării resurselor biologice din flora şi fauna sălbatică, elaborate de unităţi de cercetare ştiinţifică şi a avizului comisiei de specialitate a Academiei Române.
De reţinut faptul că recoltarea unor specii de plante sălbatice în vederea cultivării şi capturarea unor specii de animale sălbatice din fauna autohtonă în vederea creşterii în captivitate, în scopul comercializării, se pot face numai pe baza autorizaţiei de mediu care se eliberează de Agenţia de Protecţia Mediului Bihor la solicitarea persoanelor fizice sau juridice interesate. Plantele sălbatice care se cultivă în scopuri comerciale, precum şi animalele sălbatice care sunt crescute în captivitate în scopuri comerciale, de asemenea, persoanele fizice sau juridice care desfăşoară asemenea activităţi sunt supuse prevederilor aceluiaşi Ordin nr.647 din 2001, al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.