Consilierul Primăriei Oradea şi lichidatorul judiciar, trimişi în judecată
Nicolae Gherman, consilier în cadrul Primăriei Oradea şi un lichidator judiciar au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, pentru luare de mită, fiind acuzaţi că au cerut bani de la un denunţător pentru a-i facilita acestuia cumpărarea unor active ale unei fabrici în dizolvare.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, lichidatorul judiciar Gabriel Sălăjan şi Nicolae Gherman, consilier la serviciul financiar al Primăriei Oradea, au fost arestaţi în 27 ianuarie pentru 20 de zile, după ce primul dintre ei a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunţător suma de 45.000 de lei. Anchetatorii anticorupţie susţin că, în decembrie anul trecut, Sălăjan i-ar fi cerut denunţătorului Floare Petricaş, 40.000 de lei, iar consilierului alte 20.000, pentru a le vinde active ale societăţii Horticola SA Biharia. Sălăjan fusese desemnat ca lichidator judiciar, pentru dizolvarea firmei aflate în faliment. Anchetatorii l-au prins în flagrant pe lichidatorul judiciar Sălăjan, în 26 ianuarie. Sălăjan şi Gherman vor fi judecaţi pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită. Apărătorii celor doi au atacat în instanţă decizia de eliberare a mandatelor de arestare preventivă, precizând că acuzaţii nu prezintă pericol social, dar magistraţii orădeni au respins recursul. La audierile din timpul recursului, lichidatorul judiciar le-a spus judecătorilor că nu este vinovat, în timp ce consilierul a declarat că a fost obligat să faciliteze luarea de mită. Primăria Oradea a suspendat raporturile de serviciu cu Nicolae Gherman, până în momentul în care cauza care a dus la arestarea acestuia nu va mai exista.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.