Începând de astăzi, timp de două zile, Cetatea Oradea va fi gazda primei sesiuni de comunicări ştiinţifice "Cetatea Oradea - Poartă de intrare în Europa". Evenimentul va debuta la ora 13.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea, când va avea loc inaugurarea oficială a site-ului Cetăţii Oradea. De la ora 10.00, în noua Sală Multifuncţională din Corpul J al Cetăţii, sunt programate lucrările pe cele trei secţiuni: arheologie, istorie şi istoria artei şi secţiunea de protecţie a monumentelor istorice. La această sesiune de comunicări şi-au anunţat prezenţa 32 de participanţi, patru din Debreţin şi cinci din Cluj-Napoca. De asemenea, specialiştii prezenţi vor lua în discuţie şi editarea revistei Cetăţii Oradea, care va apărea, trimestrial, în 500 de exemplare.