Cei doi atleţi beiuşeni, Călin Laza şi Hal?sz Francisc, componenţi ai CSŞ-CN "Samuil Vulcan" din localitate, pregătiţi de antrenoarea prof. Florina Fărcuţ, au avut o prestaţie bună în cadrul ultimelor întreceri la care au luat parte. În cadrul Grand Prix-ului Naţional rezervat juniorilor I, Laza a câştigat prima serie a calificărilor pe distanţa de 1500 m, timpul de 3:59,58 aducându-i în final locul trei, clasare repetată şi la 800 m (1:54,02), în timp ce Hal?sz a terminat cursa de 10.000 m pe poziţia a treia, cu un rezultat de 3 ore 32` şi 58". De menţionat faptul că ultimul a câştigat întrecerea de cros organizată la Oradea, cu ocazia "Zilei Olimpice", trecând primul linia de sosire, la clasele XI-XII. Recent, Călin Laza a luat parte la Concursul Naţional de primăvară, organizat în Capitală, unde s-a clasat pe locul IV, la proba de 800 m cu rezultatul de 1:54,8. "Călin a făcut o cursă bună, însă, dorind foarte mult să ia o medalie, a intrat într-o stare emoţională exagerată, care s-a întors împotriva lui, ratând podiumul", a spus antrenoarea Florina Fărcuţ.