Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor desfăşoară, zilnic, acţiuni de control având ca scop verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea alimentelor, produselor nealimentare şi a prestărilor de servicii. Astfel, în a doua parte a săptămânii trecute, au fost verificaţi 48 de operatori economici cărora, ca urmare a abaterilor constatate, inspectorii le-au aplicat amenzi în sumă totală de 73.000 RON. Concret: 7 operatori economici au fost sancţionaţi, pentru abateri constatate la produsele alimentare, cu amenzi în valoare de 21.000 RON; 10 de operatori economici au fost sancţionaţi pentru neregulile constatate la produsele nealimentare, cu amenzi în valoare de 26.000 RON; 10 operatori economici au fost sancţionaţi, pentru nerespectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor, valoarea amenzilor aplicate fiind de 26.000 RON. De asemenea, inspectorii OJPC Bihor au mai aplicat 13 avertismente. Totodată, pe perioada acţiunilor de control au fost soluţionate 8 reclamaţii primite de la consumatori. Reamintim consumatorilor că, în situaţia existenţei unor nemulţumiri legate calitatea produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, se pot adresa direct Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor la TELCONS 0800 080 999 - număr gratuit, sau prin intermediul paginii web: www.anpc.ro - rubrica reclamaţii.