Taxe (prea mari) pentru etichete ecologice (prea mici)
Agenţii economici care vor dori ca produsele comercializate să fie etichetate ecologic trebuie să achite, în contul Ministerului Mediului, o taxă de 5 milioane de lei. Acesta sumă reprezintă contravaloarea unei analize efectuate de Comisia Naţională pentru Acordarea Etichetei Ecologice prin care se stabileşte dacă produsul pentru care se solicită eticheta respectă parametrii înscrişi pe aceasta. "Scopul introducerii etichetei ecologice este de a promova produsele ce au impact redus asupra mediului. Etichetele vor conţine informaţii corecte, stabilite pe bază ştiinţifică, despre respectivele produse", informează Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA). Pentru a avea dreptul de a utiliza etichetele ecologice, firmele vor fi obligate să achite şi taxele destinate testării sau verificării produselor, sumele necesare nefiind incluse în tariful de 5 milioane de lei. În aceste condiţii, până în prezent nu s-a acordat nici o etichetă ecologică, însă primele solicitări au fost înregistrate din partea producătorilor de lacuri şi vopsele, textile şi saltele de pat. Reprezentanţii Ministerului afirmă că, în momentul de faţă, se lucrează la transpunerea deciziei privind etichetarea ecologică a detergenţilor de vase pentru spălare manuală, a detergenţilor universali şi a celor pentru grupurile sanitare.
După cum bine se ştie, normele europene impun etichetarea ecologică a produselor ce urmează a fi oferite spre comercializare. Ţinând seamă de valoarea taxelor ce trebuie achitate, să nu ne mire faptul că nu sunt prea mulţi cei care se grăbesc să-şi depună solicitările...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.