UARZ Bihor - o piesă de bază din angrenajul zootehniei
Repere 2005
Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnice (UARZ) Bihor are, ca principale domenii de activitate, organizarea şi coordonarea activităţii de reproducţie la animale, controlul oficial al performanţelor zootehnice, cât şi administrarea şi monitorizarea cotelor de lapte la taurine. Despre evaluări, acum, la sfârşit de an, îl avem ca interlocutor pe dl ing. Alexandru Oltean, director executiv adjunct al UARZ Bihor.
- Conform catagrafiei, în Bihor, efectivul matcă, la început de an 2005, era de 201.516 animale. La acest efectiv - reunind taurine, bubaline, bovine, caprine, porcine şi cabaline - se raportează activitatea de reproducţie şi selecţie a animalelor desfăşurate de UARZ Bihor. Cu ce rezultate?
- În cazul de faţă sunt două elemente distincte: monta naturală şi reproducţia prin însămânţări artificiale. La speciile ovine, caprine şi cabaline se practică, deocamdată, în exclusivitate monta naturală, iar la celelalte specii - atât monta naturală, cât şi însămânţările artificiale. La această dată, în Bihor, nu este autorizată nici o staţiune comunală de montă naturală, deşi la UARZ Bihor sunt în curs de autorizare 16 tauri, 6 vieri, 580 de berbeci, reproducători care, în majoritatea lor, sunt proprietatea crescătorilor. Responsabilitatea înfiinţării staţiunilor de montă revine consiliilor locale. Este un aspect care va trebui analizat profund, anul viitor, întrucât lipsa unor astfel de staţiuni de montă, prin care să se compenseze insuficienta extindere a însămânţărilor artificiale, duce la proliferarea montelor naturale cu reproducători-pirat, neautorizaţi, cu efect negativ în procesul de ameliorare şi a performanţelor zootehnice.
- Cum se prezintă, însă, situaţia în cazul aplicării însămânţărilor artificiale?
- Acestea se aplică, în judeţ, la speciile taurine, bubaline şi porcine. Ponderea, în 2005, este la bovine - 65% din efectivul matcă şi este cea mai mare realizare, după anul 1989. La porcine se aplică în proporţie de de 45%, în condiţiile în care, înainte de 1990 această metodă se practica sporadic. Din 2006, vom introduce însămânţările artificiale şi la ovine. Ca dotare şi organizare, UARZ are un serviciu de ameliorare şi reproducţie ce cuprinde un laborator pentru controlul semiologic şi asistenţa reproducţiei, are 6 centre teritoriale, la Aleşd, Beiuş, Marghita, Oradea, Salonta şi Săcueni, dispune de un laborator pentru recoltarea, conservarea şi distribuirea materialului seminal de vier (la Salonta) care deserveşte tot judeţul, până la finalizarea Centrului zonal Oradea. De asemenea, sunt organizate, în 82 de comune, 117 puncte de însămânţări artificiale pentru specia bovină.
- Ce ne puteţi spune despre controlul oficial al performanţelor de producţie?
- În judeţ, controlul oficial al producţiei se efectuează la un efectiv de 3.940 vaci (6,5% din efectivul matcă), la 3.562 ovine (4%) şi la 100 scroafe (1%). Sunt rezultate modeste determinate, în principal, de numărul redus de personal al UARZ Bihor, însă această activitate se va continua, iar în 2006 parametri vor fi, obligatoriu, superiori.
- În ce stadiu se află administrarea şi monitorizarea cotelor de lapte la taurine?
- Acţiunea este în derulare, cu finalizare în 31 martie 2006. În perioada 1 aprilie - 30 octombrie 2005, de exemplu, existau înregistraţi 3.678 de producători, cu un efectiv total de 10.000 de vaci şi o cantitate totală de lapte de 13.076.372 litri lapte procesat. Deocamdată sunt crescători de vaci care nu au conştientizat ce înseamnă cota de lapte, o dată cu intrarea în Uniunea Europeană. Ei trebuie să înţeleagă noile reguli, să depună declaraţiile privind valorificarea directă a laptelui. Cu ce cantitate se declară acum, cu atât se rămâne, în viitor, iar ce se produce în plus nu va mai putea valorificat pe piaţă. Prin urmare, la nivel de judeţ, pe baza acestor declaraţii, se repartizează cota de lapte!
- Asupra acestui subiect vom reveni. Vă mulţumesc şi vă dorim un An Nou fericit!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.