Angajaţii Urbana au refuzat, din nou, ieri, să iasă cu utilajele pe străzi pentru a colecta gunoiul, declanşând o nouă grevă spontană, la mai puţin de la o lună de la ultima acţiune de acest fel. Dacă, în urmă cu o lună, angajaţii Urbana au refuzat să iasă la lucru, motivând că au salariile mult prea mici comparativ cu munca depusă, de această dată muncitorii au încetat munca pentru a protesta în acest fel faţă de decizia conducerii societăţii de a-l concedia pe unul dintre colegii de serviciu. Muncitorii şi-au acuzat şefii că au săvârşit un abuz, concediindu-l ilegal pe colegul de serviciu, fapta imputată nefiind, în opinia lor, atât de gravă încât să ducă la luarea unei măsuri atât de drastice. În cursul zilei de luni, muncitorul necalificat Victor Raţ s-a urcat, fără a avea permis de conducere, la volanul unei autogunoiere şi a intrat cu aceasta într-o altă maşină de colectare a gunoiului. În urma impactului, cele două maşini au suferit avarii, parbrizul uneia dintre ele fiind distrus, iar la cealaltă a fost îndoită scara, fiind afectate şi alte componente auto.

După acest incident, s-a constituit o comisie de disciplină care a analizat cele petrecute. Muncitorul în cauză a recunoscut cele săvârşite, însă nu şi-a motivat în niciun fel fapta. Măsura dispusă de către comisie a fost desfacerea contractului individual de muncă în baza articolului 61, litera a) din Codul muncii, care prevede faptul că încetarea raporturilor de muncă se poate realiza "în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii". Decizia a fost comunicată în scris muncitorului, însă acesta a refuzat să o semneze, ulterior dispoziţia de desfacere a contractului de muncă fiindu-i transmisă prin poştă.
La două zile de la acest incident, colegii de serviciu, în majoritate rude şi vecini din Ineu, au decis să se solidarizeze cu cel concediat. Ei au refuzat să mai iasă cu maşinile pe străzi. "A lovit două maşini, dar acestea se pot repara. Nu e aşa de grav. Are 42 de ani şi mulţi copii", a încercat să-şi justifice acţiunea unul dintre foştii colegi.

După mai multe ore în care muncitorii Urbana au pichetat curtea societăţii, aceştia au fost convinşi că protestul lor este sortit eşecului, în final hotărând să-şi reia munca.