Ecologizarea Crişului Repede: Un sport extrem care nu e practicat în masă
Mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean Bihor au participat joi la o acţiune de colectare de deşeuri din defileul Crişului Repede întreprinsă cu sprijinul reprezentanţilor administraţiilor locale din Vadu Crişului, Şuncuiuş, Bratca şi Bulz. Ridicarea deşeurilor de pe cursul unei ape curgătoare în zonă montană este o activitate solicitantă şi în acelaşi timp periculoasă, de aceea CJ Bihor a apelat la sprijinul experţilor în sporturi montane Extreme Zone Adventure. Două echipe a câte opt oameni s-au îmbarcat în bărci pneumatice, parcurgând aproximativ 40 de kilometri din cursul Crişului Repede şi colectând peste 80 de saci cu deşeuri din albia râului între localităţile Bulz şi Vadu Crişului. Aceştia au fost ridicaţi cu bărcile şi depozitaţi în puncte prestabilite, de unde au fost transportaţi către groapa de gunoi din Aleşd.
"Am reuşit să colectăm azi 80 de saci cu deşeuri de pe malurile râului. Cea mai mare problemă o constituie peturile aruncate de turişti. Sunt foarte mulţumit de rezultatele muncii noastre, totuşi cred că mai avem multe de făcut pentru un mediu înconjurător curat", a declarat Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Vicepreşedintele CJ Bihor este încrezător în rezultatul unor astfel de acţiuni, pe care le consideră foarte importante, argumentând că, dacă ele ar fi repetate cât mai des, cetăţenii ar fi în cele din urmă sensibilizaţi în ceea ce priveşte problema poluării mediului. Toate deşeurile colectate din lunca Crişului Repede au fost ridicate din bărci şi depozitate în puncte prestabilite, de unde au fost transportate către groapa de gunoi din Aleşd. "Multe dintre gunoaiele pe care le vedem sunt aruncate de turişti, purtate la vale şi depozitate natural de cursul râului. Bineînţeles, şi localnicii au o parte din vină şi sperăm că vom reuşi să le schimbăm mentalitatea şi să îi convingem să nu mai arunce deşeuri decât în spaţii special amenajate. Angajaţi ai Primăriei au mers cu utilaje specializate în urma bărcilor pentru a prelua reziduurile colectate", a declarat Dan Lazăr, viceprimarul comunei Bulz.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.