50 de ani de la Tratatul de la Roma, marcaţi şi la Oradea
Subprefectul Traian Abrudan, împreună cu primarul Oradiei, Petru Filip, au plantat, ieri, un copac în Parcul Traian, pentru a marca aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, act care a stat la baza constituirii Comunităţii Economice Europene. Copacul ales de Instituţia Prefectului Bihor a fost un prun negru ornamental, provenit de la RER Oradea.
Acţiunea, denumită "Un copac pentru Europa", a fost programată să se desfăşoare în toate judeţele din ţară, precum şi în Bucureşti, şi este parte integrantă din proiectul paneuropean "Valul Verde/Greenwave". În total, trebuia să se planteze 50 de copaci în toată ţara. Aniversarea, în 2007, a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma este considerată, la nivelul întregii Uniuni Europene, drept un moment important ce trebuie marcat ca atare, dar şi o oportunitate de a promova spiritul şi valorile europene. Potrivit recomandărilor Comisiei Europene şi Parlamentului European, acţiunile pentru marcarea acestui eveniment vor continua pe tot parcursul anului, momentul de vârf fiind programat să se desfăşoare în data de 9 mai, când se sărbătoreşte Ziua Europei. Prin Tratatul de la Roma, semnat în 25 martie 1957, a fost instituită Comunitatea Economică Europeană. Statele semnatare au fost Franţa, Germania de Vest, Italia, Belgia, Regatul Ţărilor de Jos şi Luxemburg. Printre primele obiective ale iniţiativei figurau crearea unei pieţe agricole şi industriale comune, precum şi armonizarea economiilor ţărilor semnatare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.