De câteva săptămâni, Rudi Kovács, unul dintre cei mai buni fotbaliști beiușeni și deja un experimentat antrenor, este șeful secțiilor sportive de la CS Bihorul Beiuș. Recent, profesorul Rudi Kovács ne-a acordat un prim interviu în această calitate, interlocutorul nostru prezentând strategia de dezvoltare a clubului sportiv local.

Convins de importanța sportului juvenil, Rudi Kovács a precizat că unul dintre principalele obiective ale celor de la Bihorul Beiuș trebuie să fie atragerea copiilor din zonă spre secțiile clubului. Noul oficial de la Bihorul a mai subliniat necesitatea unei comunicări reale între reprezentanții clubului pe de o parte, părinți și copii pe de alta, pentru a-i convinge pe cei din urmă de avantajele imediate și de durată ale practicării sportului:

„În momentul în care am revenit, mi-am propus un lucru: să transmit tuturor celor care lucrează în Clubul Sportiv Bihorul Beiuș să punem în centrul atenției copilul, sportivul, pentru că am observat și aici, ca și în alte locuri, probleme de comunicare între antrenori și părinți, iar aceștia sunt doi factori foarte importanți în dezvoltarea sportivului. Când părintele înțelege pentru ce-și aduce copilul la stadion, la bazin, la terenul de tenis, la sală, cred că este un început foarte, foarte bun.

Mi-am impus – cred că voi avea și concursul celorlalți factori de decizie – să avem un protocol de colaborare cu grădinițele și școlile din Beiuș, precum și cu cele din împrejurimi, pentru că este important să transmitem ce filosofie avem, cu ce idei vrem să mergem mai departe și să avem o colaborare strânsă cu profesorii de educație fizică, ei fiind cei care pot îndruma tinerii să practice o anumită ramură sportivă.

Cred că este foarte important să înțeleagă toată lumea că sportul ar trebui să facă parte integrantă din viața noastră. Știm că sportul dezvoltă un organism sănătos, creează niște relații umane bine așezate, te învață să lupți, te învață să știi să și pierzi, iar acești factori, din punctul meu de vedere, sunt foarte, foarte importanți”.

Un al doilea subiect abordat de profesorul Kovács a fost diversificarea ofertei clubului, pe lângă cele trei secții actuale – de fotbal, karate și tenis – urmând să fie activate cele deja aprobate (înot, handbal și baschet) și deschise altele noi, de atletism sau powerlifting:

„Prin hotărâre de Consiliu Local, sunt înființate și alte secții care deocamdată nu sunt active – este vorba de înot, baschet, handbal. Paleta ramurilor sportive care vor activa în cadrul clubului trebuie să fie cât mai mare și să atragă cât mai mulți copii, iar aceștia să se dezvolte sănătos, să intre într-un program de antrenamente bine pus la punct, coordonat de niște antrenori pregătiți, timpul urmând să demonstreze dacă într-adevăr acei copii vor face pașii necesari pentru a ajunge în vârful piramidei, pentru a practica sportul de performanță sau înaltă performanță”.

Cât privește actualele secții sportive, Rudi Kovács a declarat că este mulțumit de actualii săi colaboratori, antrenorii de la fotbal, karate și tenis, aceștia fiind calificați pentru activitatea pe care o desfășoară în cadrul clubului:

„La secția de fotbal, avem antrenor principal la grupa de seniori, avem antrenor specializat în pregătirea portarilor, care se ocupă și de portarii de la grupele de juniori. Avem mai multe grupe de juniori, în afară de cea de inițiere: juniori C – U15, D – U13 și E, la aceasta din urmă participând în campionat cu două grupe. În total, avem patru antrenori.

Avem un antrenor la secția de karate, care ne-a produs o mare bucurie cu rezultatele obținute la Campionatul Mondial recent desfășurat la București, în perioada 3-7 noiembrie. Elevii lui Sensei Ghiță Toderici au cucerit două medalii, una de argint și alta de bronz, ambele obținute în competițiile individuale, acesta spunându-mi că ar fi putut mai mult și în întrecerea pe echipe.

Dincolo, la tenis, profesorul Ionuț Sferle antrenează 32 de copii, din care 13 legitimați.

Deocamdată, nu m-am gândit la anumite schimbări. Bineînțeles că după o perioadă de evaluare și analiză vin și anumite decizii, dar eu sper să mergem mai departe în actuala formulă. Mai mult de atât, în momentul afilierii celorlalte secții menționate, va trebui să cooptăm și alți antrenori. Sunt convins că avem profesori de educație fizică specializați, în handbal sau baschet, de exemplu. La înot, nu avem în municipiul Beiuș pe cineva cu această specializare.

Mai e vorba de powerlifting, unde am avut deja discuții cu beiușeanul nostru Florin Lupaș, care actualmente activează la Crișul Oradea. Probabil, din primăvară, va fi și această secție afiliată.

M-aș opri puțin și aș spune două, trei cuvinte referitoare la secția de atletism. Eu am avut niște discuții de principiu cu Marcel Laza. Aș fi foarte bucuros să vină alături de noi pentru că știu că este un om de calitate, un sportiv valoros, care a fost de altfel și promotorul evenimentului «Beiuș Running Day», concurs cu o participare foarte bună la nivel de sportivi.

Este important ca această secție să se activeze cât de repede!”

Nemulțumirile noului șef al secțiilor sportive de la Bihorul Beiuș sunt legate de lipsa cronică de performanță a echipei de fotbal seniori și de managementul din ultima vreme, clubul depinzând exclusiv de bugetul local. Desigur, după o viață în domeniul sportului, atât ca jucător, cât mai ales ca antrenor – ultima experiență în domeniu, cea de la Academia de Fotbal Grosics din Ungaria, unde a activat din 2017 și până la revenirea la Beiuș, fiind elocventă în acest sens – profesorul Rudi Kovács are soluții pentru cele două probleme grave menționate.

Referindu-se la redresarea secției de fotbal, Rudi Kovács este conștient că echipa de seniori nu poate ataca promovarea în această ediție de campionat, dar o poziționare cât mai bună este totuși un obiectiv abordabil. Pentru următorii ani, oficialul de la Bihorul Beiuș dorește promovarea masivă a copiilor și tinerilor fotbaliști, un eventual parteneriat cu clubul-fanion al județului, CAO, oferindu-le acestora șansa de a evolua în grupele de juniori de elită:

„Nu sunt mulțumit de evoluția echipei de seniori la ora asta, dar putem spune că echipa vine după o retrogradare și un an și jumătate de pandemie. Din discuțiile pe care le-am avut cu antrenorul principal, echipa a fost încropită în fugă, în vară, cu jucători care au fost nu neapărat reactivați, dar readuși în competiție după o pauză lungă, de mai bine de un an. Este foarte greu pentru jucătorii care au atins o anumită vârstă să evolueze cu un randament foarte bun după o asemenea pauză! Deci, actuala poziție din clasament nu mă mulțumește! Ce mă bucură, că sunt șase juniori cu reale perspective și ăsta este un lucru bun! Prin urmare, avem anumiți jucători care ne dau încredere că pot face pasul la un nivel superior.

Ceea ce ține de grupele de juniori, acestea aveau efective reduse în vară, când au început pregătirea, dar acum am reușit să completăm grupele și pot să spun că la juniorii E, unde ziceam că avem două echipe înscrise în competiție, sunt 36 de sportivi, la juniorii D, 21, numai la juniorii C stând puțin mai rău, undeva la 16 jucători.

Antrenorii care se ocupă de aceste grupe unii sunt cu specializare, asta însemnând specializarea de instructor, obligatorie la nivel de județ, licența C, Avem doi antrenori ce sunt jucători activi la echipa de seniori, ambii cu facultate de educație fizică și sport, Marinel Rusu și George Ciobriș. Aceștia vor fi înscriși la primul curs de licența C, care va avea loc probabil în primăvară. Deci, avem antrenori cu pregătire, pentru că facultatea de educație fizică și sport presupune o specializare, atâta doar că actualele cerințele sunt altele, nu categoriile contând, ci licențele. Urmărindu-i și la antrenamente, consider că sunt doi tineri aflați pe un drum bun în antrenorat.

La echipa de seniori, am spus clar că importantă este o poziționare cât mai bună în clasament. În acest moment, nu putem vorbi de câștigarea campionatului pentru că am văzut echipele care conduc clasamentul, dar, pe lângă această poziționare bună în clasament, aș dori să văd și un progres, de la un meci la altul, ca exprimare în joc.

La grupele de copii și juniori, până la 14 ani, cel mai important este jucătorul. De la 14 ani în sus putem vorbi de alte priorități: jocul echipei sau poziționarea în clasament. Tocmai de asta, federația a venit cu o decizie foarte bună: până la juniorii U15 nu mai contează clasamentul! Este un lucru extraordinar de bun, deoarece scade din presiunea pe care o aveau antrenorii, scade și din cea suportată de jucători. În țările cu fotbal dezvoltat, această măsură a fost implementată cu mai mult timp în urmă.

În momentul în care tu te concentrezi pe rezultat, s-ar putea să uiți de anumiți factori foarte importanți ai jocului. Revenind la juniorii U11, U13, dau un exemplu: am un fundaș cu o bună tehnică de lovire a mingii și un atacant foarte bun; joc pe el și pot câștiga un meci bazându-mă doar pe calitatea a doi, trei jucători. Uit, însă, ce înseamnă construcția din spate, uit ce înseamnă crearea superiorității, practic, uit de factorii cei mai importanți care duc la dezvoltarea copilului! Și asta v-am spus, primordial trebuie să fie jucătorul, sportivul!

Consider că acest campionat de juniori A1 nu are o relevanță foarte mare pentru că, la acest nivel, dacă până la vârsta de 16-17 ani nu demonstrezi că ai valoare să te impui în echipa de seniori, îmi este foarte greu să cred că, în timp, vei face pasul spre fotbalul mare. Este unul dintre obiectivele noastre să promovăm cât de mulți juniori la echipa de seniori.

Mai pot să spun, referitor la acest aspect, că vom încerca – bineînțeles, aici nu depinde doar de noi – probabil anul viitor, un parteneriat cu clubul numărul unu al județului Bihor. Din câte am înțeles, din vara anului viitor, CAO va prelua denumirea de FC Bihor și este, din punctul meu de vedere, clubul cu cele mai bune perspective din județul Bihor. Cred că o colaborare cu acest club ne va ajuta și pe noi; la 15, 16 ani, deja să poți face pasul la o grupă de juniori participantă în campionatul de juniori de elită este cu totul altceva și în această idee consider că ne-ar fi benefică o colaborare cu un club ca și CAO”.

La finalul dialogului nostru, Rudi Kovács a indicat două surse de venituri neexploatate până acum: atragerea de sponsorizări și valorificarea bazei proprii prin închirierea unor spații sportive:

„Din păcate, clubul atrage foarte puțini bani din sponsorizări, din închirieri. Deocamdată, nu avem posibilitatea să închiriem terenul ori sala de sport pentru că nu sunt ale noastre, iar toată activitatea acestui club există pentru că Primăria, Consiliul Local alocă un buget. Este foarte important ca acel buget să fie cheltuit așa cum trebuie! Toate secțiile afiliate au un buget pentru a-și desfășura activitatea, pentru competiții, pentru organizarea deplasărilor, pentru participarea la campionate, cum a fost și acest Campionat Mondial de karate și totul trebuie să se facă transparent și, până la urmă, să se justifice prin rezultatele obținute”.