Republicanii au înregistrat o serie de înfrângeri electorale dureroase - Trump agită amenințarea roșie
Președintele american Donald Trump a rămas fidel strategiei sale de polarizare după ce a suferit o serie de înfrângeri dureroase în alegerile locale, care pun Partidul Republican într-o postură delicată pentru alegerile din toamna lui 2026, relatează joi AFP.
În urmă cu exact an, Trump a fost reales după ce a dat asigurări că va ridica puterea de cumpărare a americanilor. Alegătorii consideră însă că promisiunea nu a fost îndeplinită, scrie AFP, iar marți seară candidații opoziției au câștigat detașat în New Jersey, Virginia și New York, unde socialistul Zohran Mamdani a fost ales primar după o ascensiune politică fulgerătoare.
A fost „o seară foarte, foarte proastă” pentru Trump, a declarat pentru AFP Robert Rowland, profesor de comunicare la universitatea din Kansas. „Avem de ales între comunism și bun simț”, a reacționat președintele american într-un discurs la Miami, în Florida, în sudul SUA.
„Dacă vreți să știți ce vor să facă congresmenii democrați Americii, priviți rezultatul alegerilor de ieri de la New York, unde partidul lor a instalat un comunist la primărie”, a mai spus miliardarul de 79 de ani.
Trump, el însuși originar din New York, a dat totuși asigurări într-un interviu pentru postul Fox News că vrea ca „orașul să reușească”.
Președintele american a apărat fără să clipească politica sa economică și a cerut partidului său să facă la fel, deși potrivit lui Thomas Kahn, profesor de științe politice la American University din Washington, victoriile democrate au „o tematică comună: costul vieții”.
„Realizăm un miracol economic”, a afirmat Trump la Miami, în timp ce sondajele arată o nemulțumire în creștere a americanilor privind viața scumpă și strategia sa privind taxele vamale. El a dat asigurări că a reușit să scadă prețul carburanților - care nu s-au schimbat de un an - și al alimentelor, care ar urma să crească cu 3% în acest an, potrivit Ministerului Agriculturii.
În propria sa tabără, există o anumită incertitudine. Republicanii trebuie să audă „avertismentul”, a declarat marți Steve Bannon, unul dintre marii ideologi ai mișcării trumpiste MAGA (Make America Great Again).
În ceea ce-l privește pe președintele J.D. Vance, el a declarat pe X că ar fi „idiot să reacționăm exagerat” la alegerile locale și a făcut apel la „concentrarea pe politica internă”.
„Vom continua să facem eforturi pentru a permite un nivel de viață decent în această țară și asupra acestui punct vom fi judecați” la alegerile legislative de la jumătatea mandatului, a mai afirmat el.
Abordarea lui Trump „este de a avea mereu dreptate”, a decriptat Robert Rowland. „Dar toate acestea se lovesc de ceea ce trăiesc oamenii când merg la supermarket”, a adăugat el.
Thomas Kahn a vorbit despre poleirile cu aur pe care republicanul le face la Casa Albă sau despre petrecerea luxoasă pe care a dat-o de Halloween. „Americanii sunt în suferință și îl văd trăind ca un prinț”, a afirmat universitarul.
Republicanii, care controlează la limită Congresul, sunt într-o poziție neconfortabilă la un an de „alegerile de la jumătatea mandatului”. În aceste alegeri sunt aleși o treime din membrii Senatului și toți membrii Camerei Reprezentanților.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.