Premier League, socotită de mulţi cea mai valoroasă ligă fotbalistică a Bătrânului continent este cu siguranţă campionatul cu cea mai mare priză la public, o dovadă în acest sens fiind greutatea cu care poţi intra în posesia mult râvnitelor bilete. Biletele se epuizează cu mai bine de o lună înainte de data desfăşurării partidei, de aceea m-am putut considera un norocos să pot vedea pe viu şi debutul lui Arsenal Londra în faţa propriilor suporteri.

 

Arsenal, un club chibzuit

Zi mohorâtă deasupra capitalei britanice, nu şi pentru Camden sau Inslington, zone ale Londrei care s-au trezit respirând la unison în alb-roşu, mai ales că Fabregas & Co dau o reprezentaţieie în faţa propriilor suporteri. Chiar dacă primii care au vizitat în acest sezon modernul Emirates Stadium au fost cei de la Blackpool, aflaţi la prima experienţă în Premier League, interesul a fost uriaş, biletele pentru această întâlnire fiind epuizate încă de când protagoniştii Mondialului sud-african se aflau încă în vacanţă.

Toţi sunt pregătiţi pentru primul meci acasă al „tunarilor" lui Arsene Wenger, francezul care marchează istoria modernă a lui Arsenal. În ciuda secetei din ultimii cinci ani, perioadă în care vitrina cu trofee nu a fost alimentată deloc, încrederea în francezul venit la cârma londonezilor în 1996 nu a fost ştirbită deloc, dovadă că tehnicianul din Hexagon a semnat în ziua premergătoare partidei un nou contract pe trei ani, care îl face pe francez cel mai longeviv manager din istoria lui Arsenal, iar exigenta presă britanică i-a recunoscut meritele. Chiar dacă a câştigat doar două titluri în 2002 şi 2004 şi se mai poate lăuda cu o finală de Champions League pierdută în faţa Barcelonei, în mandatul lui Wenger "tunarii" au devenit una dintre cele mai sănătoase cluburi, financiar vorbind. Fără a arunca cu milioanele de euro pe piaţa transferurilor, Arsenal este prezentă an de an în fazele avansate ale Champions League, reuşind totodată să construiască un stadion ultramodern, Emirates Stadium care a înlocuit legendarul "Highbury".

 

Roşu şi portocaliu

Încep dimineaţa în stil britanic, cu un mic dejun britanic în Islington. Dincolo de pasiunea pentru o echipă sau alta, Premier League înseamnă pentru britanici în primul rând spectacol, la o masă alăturată luând loc două familii venite tocmai din nordul Angliei. Îmbrăcate complet în portocaliu, Blackpool fiind cunoscută în insulă sub porecla de "mandarinele", nu puteau rata prima deplasare din Londra a echipei lor favorite. Mai sunt cinci ore până la debutul partidei, timp suficient pentru a parcurge pe jos distanţa de trei staţii de metrou care mă desparte de Emirates. Totul e îmbrăcat în alb-roşu, puburile, terasele, restaurantele dar şi casele de pariuri întrecându-se în oferte pentru miile de suporteri ale "tunarilor". Marea alb-roşie care a inundat nordul Londrei este pigmentată cu răzleţe insuliţe portocalii, dar fair-playul este la loc de cinste în insulă, adversarii fiind priviţi ca adversari, nu ca duşmani. Mă îndrept încet spre locul disputei, Emirates Stadium întâmpinându-mă cu două tunuri aflate în faţa intrării principale. Cele două magazine oficiale ale clubului, aflate pe cele două laturi ale modernei arene londoneze sunt neîncăpătoare, angajaţii fiind nevoiţi să reumple rafturile golite de suporterii dornici să îşi cumpere unul din obiectele de îmbrăcăminte, uz casnic sau suveniruri în culorile echipei lor favorite. Lumea începe să se îndrepte spre intrarea în stadion, dar încă nu iau loc în tribune, majoritatea zăbovind la o halbă de bere în interiorul arenei. Prilej pentru mine pentru a admira din interior, stadionul aproape gol. Se fac ultimele pregătiri înainte de ieşirea echipelor la încălzire, terenul este udat, iar mascota Gunner începe să întreţină atmosfera.

 

Regele Fabregas

Chiar dacă legendarul Highbury a fost transformată într-un proiect imobiliar, iar "tunarii" s-au mutat pe Emirates de patru ani, nu au uitat complet de arena pe care au obţinut atâtea succese. Startul primului meci oficial de pe Emirates din actualul sezon a fost precedat de un moment festiv, cele două peluze ale modernului stadion inaugurat în 2006 primind numele peluzelor de pe Highbury: Clock end şi Bank end. Pe cele două plasme din interiorul stadionului cei 60.000 de spectatori pot urmări câteva momente istorice de pe Highbury, ocazie cu care îi vedem pe o parte dintre legendele lui Arsenal, Ian Wright, David Seaman, Tony Adams, David Bergkamp sau Thierry Henry. Apetitul ofensiv al tunarilor din prima repriză îşi arată ecoul şi în miile de halbe de bere vândute la barurile din interiorul stadionul în timpul pauzei. Distracţia îi costă pe unii dintre fanii tunarilor, ca şii pe vecinul din dreapta mea care a ratat golul de 4-0 al lui Diaby venit la trei minute de la reluare. Strigăte de bucurie răsună în tot stadionul în minutul 50. A marcat Arsenal? Nici vorbă. Au ieşit la încălzire fotbaliştii care şi-au disputat titlul mondial în Africa de Sud, Cesc Fabregas şi Robin Van Persie, a căror nume este scandat pe rând de tot stadionul. Chiar dacă a tânjit toată vara după un transfer la Barcelona, Fabregas a fost aplaudat frenetic de suporterii tunarilor care au scandat a unison: We've got Cesc Fabregas (Noi îl avem pe Cesc Fabregas). Walcott îşi desăvârşeşte şi el ziua de excepţie cu al treilea gol reuşit în minutul 58, înainte de a fi schimbat în uralele stadionului, dar tabela de marcaj este oprită la 6-0, după ce Chamakh a marcat la primul meci oficial disputat pe Emirates.

Ziua este departe de a se fi încheiat pentru "tunari" care mai rămân la barurile din interiorul stadionului, cu toţii sperând ca "grădiniţa lui Wenger" să se fi maturizat destul de mult astfel încât să lupte cu succes pentru titlul Premier League.