Evenimente fotbalistice speciale la Aleşd - Premieri, retrageri din activitate şi meciuri demosntrative
Sâmbătă, pe stadionul Crișul din Aleșd, s-au petrecut câteva evenimente fotbalistice: premieri, retrageri din activitate și jocuri amicale de fotbal între echipele Crişul Aleşd, Locadin Ţeţchea şi Inter Aştileu.
Ultimul meci pentru Iaz şi Sârca
Autorii acestora au fost Ciprian Fogarași, președintele Asociației Crișul Aleşd, prof. Mihai Lele, antrenorul echipei de fotbal Crișul, împreună cu A.J.F. Bihor, prin preşedintele Radu Bitea şi responsabilul Ligii a IV-a, Teo Biriș, și conducerile echipelor de fotbal Inter Aștileu și Locadin Țețchea. S-a desfășurat un "triunghiular" de fotbal între echipele din Aștileu, Țețchea și Aleșd, în care au jucat de-a lungul timpului jucătorii Florin Iaz și Emil Sârcă (Ghiocel), care cu acest prilej și-au anunțat retragerea din activitatea sportivă. La sfârșit de carieră fotbalistică se cuvine a aminti câteva repere din biografia sportivă a sărbătoriților. Florin Iaz împlinește în această toamnă vârsta de 49 de ani, dintre care 36 i-a petrecut pe gazon. În anul 1979 este legitimat la Crișul Aleșd, unde alături de colegi reușește performanța de promovare cu echipa în divizia C (Liga a III-a), în anul 1996, și confruntarea în Cupa României cu echipe divizionare: UTA Arad și Oțelul Galați. A mai jucat la Victoria Zăbran și Dromex Cluj, în timpul facultății, după care revine la Crișul. După anul 2000 îl găsim în formația echipei Locadin din Țețchea, pentru trei sezoane, după care îmbracă tricoul echipei Inter din Aștileu, unde a activat până azi. De-a lungul carierei a fost un exemplu de conduită sportivă atât față de colegii săi, cât și față de adversari. A constituit un exemplu de viață și comportament civic, bucurându-se de apreciere și respect atât pe teren, cât și în afara lui. A fost polivalent, jucând pe toate posturile, dar randamentul cel mai bun l-a dat pe postul de „vârf” care i-a adus satisfacții prin golurile marcate, situându-se printre golgheterii unor ediții de campionat în liga a V-a. A fost antrenor și la echipele de juniori de la Crișul, unde i-a învățat pe tinerii jucători frumusețea și tainele jocului de fotbal. Deși se retrage din activitatea fotbalistică, „microbul” fotbalului nu-l va îndepărta de gazon, unde probabil va activa ca antrenor. Emil Gheorghe Sârcă (Ghiocel) și-a început activitatea sportivă jucând handbal în echipa școlii, după care în anul 1987 este legitimat la juniorii Crișului și apoi în echipa de seniori, unde, la fel ca și colegul său, Florin Iaz, joacă în liga a III-a și este titular în meciurile cu UTA și Oțelul Galați. În anul 1999 îl găsim la echipa Stânca Vad, un sezon,după care este legitimat la Locadin Țețchea pentru 3 sezoane. Ultimii ani i-a petrecut la Inter Aștileu, unde își încheie cariera de jucător. Și el a jucat pe toate posturile în afară de portar, dar cele de mijlocaș și atacant i-a adus satisfacții, devenind un bun marcator. A învățat fotbal de la marele antrenor Robert Cosmoc. Având o bună pregătire fizică, încă nu știe ce va face pe viitor, dar nu va fi departe de gazon. Jocurile dintre cele trei echipe, dincolo de rezultat, au oferit ocazia celor doi fotbaliști sărbătoriți să își arate și de astă dată calitățile, numărându-se printre marcatori.
L-am remarcat printre jucătorii echipei Locadin pe purtătorul tricoului cu nr. 9 în persoana lui Nicu Bejan, care la vârsta de 64 de ani joacă fotbal mai bine ca un tânăr, dovedind o pregătire fizică de invidiat. Aceleași frumoase cuvinte și despre Cornel Brândușan, de 62 de ani, care dovedește aceeași vitalitate sportivă.
Cei doi sărbătoriți au primit din partea cluburilor la care au activat, ca semn de apreciere și recunoștință, plachete omagiale, tricouri și diplome.
Şi golgeterul Sergiu Pop a fost premiat
În pauza primului meci, Radu Bitea, președintele A.J.F. Bihor, i-a acordat jucătorului Sergiu Pop trofeul pentru cel mai prolific golgheter al campionatului ligii a IV-a, pentru cele 33 de goluri marcate. Menționăm de asemenea un alt fapt inedit. D-l Gheorghi Cărbunar a dat lovitura de începere a meciului dintre Locadin Țețchea și Inter Aștileu, marcând prin aceasta 50 de ani de când s-a retras din activitatea fotbalistică, devenind comentator sportiv și cel mai vârstnic suporter al echipei Crișul Aleșd. Nu putem trece cu vederea osteneala celor trei arbitri care au vegheat la buna desfășurare a meciurilor. Prof. Sebastian Moisin la centru și asistenții Dem Stelian și Florin Sarca, care merită aprecierile noastre. În tribune am remarcat prezența unui alt fost fotbalist al echipei Crișul, din generația lui Bejan și Brândușan, prof. univ. dr. Nicu Suciu, care după terminarea jocurilor s-a întreținut cu foștii coechipieri. Împreună cu domnia sa a fost prezent și d-l Ioan Todoca, primarul orașului, a căror prezență a onorat evenimentele.
Radu Bitea - salvatorul fotbalului bihorean,ce ai facut pana acum in afara ca ai votat cu "burlanuu" fa si tu ceva sa ramai in istorie,distruge fotbalul, de tot ,daca altceva nu poti! De fapt lasa ca avem minifotbal,asta-i viitorul!!! Mai bine lasa-l pe grec ca organizeaza el AJF(fotbalul bihorean),bravo lui ca a strans aprox. 70 de echipe la minifotbal . Ce zici daca ne organizam noi intr-o competitie paralela si strangem mai multe echipe, in fiecare comuna cate una si facem LIGA SATELOR,CUPA SATELOR? Greu dar nu imposibil.
BRAVO !!! IAZU,GHIO,MARIN si altii trecuti de 40 ani care inca mai fac miscare intr-un cadru organizat liga V sau IV.