Românii au devenit, în câţiva ani, migranţi economici şi au ajuns să aibă cea mai mare diaspora din Uniunea Europeană, înaintea unor ţări cu o populaţie mult mai mare. Datele ONU arată că în străinătate locuiesc şi muncesc peste 3,4 milioane de cetăţeni români. Este un număr mult peste estimările oficiale făcute de autorităţi şi probabil mai mic faţă de numărul real al românilor dezrădăcinaţi.

 

Doar Siria depăşeşte România la numărul de emigranţi, însă la noi nu există război. Cel puţin nu unul în sens clasic. De mulţi ani, însă, autorităţile duc un război nevăzut împotriva românilor, forţându-i să emigreze din motive economice. Paradoxal, într-o ţară care are resurse naturale, potenţial agricol, industrial şi uman. De ce nu funcţionează însă economia? De ce nu o duc românii mai bine şi sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara?

Un sondaj realizat recent sub egida Uniunii Europene îi arată pe români drept cel mai puţin fericiţi dintre europeni. Se pare că sărăcia reprezintă un factor important în declanşarea depresiei unui întreg popor.

„Unul din modurile prin care oamenii de ştiinţă care studiază depresia încearcă să reproducă această stare la animale se numeşte modelul neajutorării învăţate. Se ia un şobolan şi se pune într-o cutie cu pereţi înalţi, din care animalul nu poate scăpa. Apoi, prin podeaua cutiei sunt trecute şocuri electrice. Şobolanul încearcă să sară, să fugă, fără succes însă. La un moment dat se retrage într-un colţ, apatic, indiferent chiar şi la durerea provocată de şocuri” (Eugen Hriscu, medic psihiatru, în ziarul Adevărul).

Astfel de presiuni psihice sunt exercitate zilnic, de ani de zile, asupra românilor, într-un sector vital al existenţei umane: cel al muncii, al încercării disperate de a-şi asigura o existenţă decentă. Parcă scrie şi în Constituţie ceva despre dreptul la o existenţă decentă, dar cine să mai bage de seamă acest lucru...

 

Un genocid economic

De ani de zile antreprenorii români cinstiţi sunt călăriţi de organele fiscale, parcă programate să pună piedici, să găsească nod în papură, nu să ajute. Antifrauda execută, parcă la comandă, doar la anumite firme controale peste controale, blocându-le activitatea. Poate că un antreprenor se va descurca pe mai departe şi dacă îi este închisă firma, dar locurile de muncă pierdute înseamnă familii întregi lăsate fără o sursă de venit - condamnaţi în masă la emigrare economică. Mii şi mii de angajaţi muncesc cu teama că mâine-poimâine îşi vor pierde locurile de muncă. Acest genocid economic asupra firmelor autohtone este un atac asupra siguranţei unui stat, ce păzesc structurile specializate în culegerea de informaţii, organele de urmărire penală? Şi în tot acest timp în care Antifrauda, spre exemplu, călăreşte firme curate, pe motive doar de ei ştiute, piaţa neagră prosperă.

Codaşi la nivelul de trai, codaşi la servicii medicale şi nivelul educaţiei, toate aceste rele care îi lovesc pe români au o singură sursă: proasta gestionare a economiei. Dacă ai bani, societatea va prospera în întregul ei. Politicile economice ale statului nu sunt în beneficiul cetăţenilor şi al mediului de afaceri. Un exemplu: aplicarea split TVA a fost eliminată asupra firmelor de stat, pe motiv că nu vor face faţă, deşi aceste firme de stat au mult mai mult personal, inclusiv specializat, decât cele private. Cum vor rezista în aceste condiţii atunci firmele private care nu au asemenea logistică la dispoziţie?

Apoi, dobânzile practicate pe piaţa bancară nu ajută defel firmele autohtone. În timp ce în unele ţări europene dobânda practicată este de sub 1% (în Suedia, spre exemplu, dobânda la credite este de 0,8%, pe termene care ajung şi la 100 de ani), la noi este între 6 şi 10%, pe termen scurt şi mediu (între 5 şi 20 de ani). Cum pot firmele româneşti să concureze în aceste condiţii cu cele străine, care se pot împrumuta la firmele „mamă” de acasă în condiţii net superioare?

Creşterea ROBOR duce la creşterea dobânzilor, creditorii ajungând sclavii băncilor. De ce nu se face trecerea la moneda euro, fiind eliminate astfel „reglările” şi „ajustările” de cursuri valutare de către BNR?

 

Creşte inflaţia, scad investiţiile

ROBOR, indicele în funcţie de care se calculează ratele bancare pentru milioane de români, a atins zilele trecute cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi jumătate: 2,28% pe an. Nu a mai fost atât din toamna lui 2014. Iar experţii cred că această creştere va continua. Analiştii financiari se aşteaptă ca indicele la 3 luni să ajungă la 3%, în următoarele 12 luni. Ce înseamnă acest lucru? Pur şi simplu creşterea valorii ratelor pe care românii cu credite sunt nevoiţi să le plătească.

Principalul factor care a dus la creşterea ROBOR este inflaţia, spun analiştii economici. Tot ei atrag atenţia că, în condiţiile în care tăvălugul scumpirilor va continua, şi indicele ROBOR îşi va păstra trendul ascendent.

„Ştim că avem o inflație mare în acest moment şi automat acest ROBOR se duce către inflaţie. Îl vedem în continuare în creştere. Încă nu are o valoare suficient de mare să ne sperie, dar direcţia e clară. Creşterea e constantă”, spune Dragoș Nichifor, consultant fiscal.

„Dacă perspectiva inflației devine pe termen lung de 3, 4, Doamne ferește, de 5%, ROBOR se va alinia încet-încet către această valoare, chiar peste”, spune Cristian Păun, profesor de economie (Digi24).

De unde a apărut însă această inflaţie?

Majorarea salariului minim a pus presiune pe firme, care au fost nevoite să găsească acei bani necesari pentru majorarea salariilor. De unde să-i găsească? Normal, au crescut preţul produselor, astfel că pe piaţă preţurile au crescut, anulând de fapt „beneficiul” majorării salariilor.

Statistica europeană arată că martie 2018 a fost a doua lună consecutivă în care România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene. Preţurile de consum au crescut cu 4%, care anulează în mare parte creșterile de salarii. Este un fel de ironie a mecanismelor economice, pentru că la baza inflației stă tocmai decizia de a crește salariile peste productivitatea țării și de a stimula cererea.

O soluție ar fi cotirea mersului economiei dinspre consum înspre investiții. Dar revoluția fiscală a intervenit și a pus investitorii în așteptare. În primele două luni din acest an investiţiile directe au scăzut cu 3%. Cât despre cele de la stat, sunt la cel mai mic nivel din ultimii ani, investițiile au fost tăiate pentru plata salariilor și a pensiilor, fără a scăpa deficitul peste 3%.

Încotro se îndreaptă România?

În ritmul actual al pierderilor de cetăţeni, România riscă să rămână fără forţă de muncă. În viitor situaţia se va înrăutăţi, pentru că piaţa muncii este una deschisă în UE. În situaţia în care România este pe ultimul loc la dezvoltarea infrastructurii, a numărului de kilometri de autostradă şi până la veniturile salariale, forţa de muncă va continua să se scurgă în afara ţării. Suntem pe marginea prăpastiei.