Mă gândeam în ce ordine să abordez în discuție cele trei aspecte ale trecutului, prezentului și viitorului Națiunii noastre și a Statului Român, raportate la prezentul tulbure și viitorul incert al vremurilor pe care le trăim.

Ca istoric, constat cu durere marginalizarea Istoriei naționale în ultimele aproape trei decenii și jumătate, mai ales de când țara noastră a intrat în Uniunea Europeană (2007). Unul din sloganele UE este necesitatea dizolvării sentimentului național în unul european, în ultima vreme mondial. Obiectivul demersurilor este crearea omului nou european și mondial, cu o conștiință incertă, fără rădăcini naționale, un simplu consumator de bunuri materiale, ușor de manipulat și exploatat. Pentru aceasta au intrat în acțiune fonduri bănești uriașe, care finanțează tot felul de ONG-uri, reprezentanți ai mass-mediei, tineri specialiști școliți în Vest, spălați pe creier, care, reveniți acasă, repetă papagalicește lozinci ca cei din anii ’50 ai secolului trecut, școliți la Moscova. Doar pe invers! Ceea ce este interesant: unii din zeloșii de astăzi sunt copii sau nepoții celor de ieri! Ce să mai vorbim de etnia lor!

Ca atare, orele de Istorie a Românilor au fost drastic reduse, ca și cele de Geografie națională, chiar de Limba și literatura română. Apoi, programele școlare și manualele sunt superficial redactate, singurul lor obiectiv fiind încadrarea Istoriei, Pământului și Literaturii române în dimensiunea europeană a acestor repere, în proporții care ne dezavantajează, ne golește de spiritul național, chiar îl prezintă ca născut tardiv, infantil, desuet, reacționar, extremist.

În plus, Istoria spațiului etno-geografic românesc este fragmentat pe etnii și fenomene politice prin care au trecut acestea în urma vicisitudinilor vremurilor, în loc ca istoria lor să se prezinte încadrată, firesc, în istoria românilor. Ai impresia că Țara noastră este compusă dintr-o sumedenie de țări și popoare, ceea ce “dă apă la moară” teoriei mai vechi potrivit căreia România de la 1918 este un stat imperialist, format din cotropirea altor state și națiuni/popoare. De aici până la teoria leninistă a autodeterminării acestor grupuri naționale nu este decât un pas. Când în realitate etniile minoritare au fost aduse sau venite în spațiul românesc de mari puteri, la vremea lor, din jurul nostru, din interesele acestora. Toate au beneficiat de defectele noastre tradiționale: blândețea, omenia, supușenia. În fond, istoria grupurilor etnice din spațiul carpato-dunărean s-a împletit cu cea a românilor majoritari, cu bune și cu mai puțin bune, fiecare învățând câte ceva de la celelalt. Deci ea este unică, cu particularități provinciale care nu exclud unitatea!

Pe lângă profesorii care își fac datoria la Catedră, dând elevilor cunoștințe în plus față de programa și manualul școlar, cu interpretări naționale încadrate firesc în realitățile europene a vremurilor trecute și prezente, după 1990-1995 au proliferat dascăli fără vocație, care văd în Catedră un simplu loc de muncă, o meserie aducătoare de venituri. Sunt unii colegi care predau superficial, doar o parte din materie, pentru a-și obliga proprii elevi să vină la meditații particulare dacă vor să ia „bacul”, cu note care să le faciliteze intrarea în învățământul superior. Asta se numește „negustorie didactică”!.

De unde apariția acestor „dascăli”? În primul rând din universitățile particulare care au răsărit ca ciupercile după ploaie, din 1990. Instituții făcătoare de bani, atât pentru patronii lor cât și pentru slujitorii acestora – cei mai mulți recrutați pe criteriul „nemșugului” (tata, mama, copiii, nepoții, socrul, cuscrul, secretara, chiar amanta ș.a.). Astfel de dascăli „simpatici” care predau superficial sau nimic, au produs și universitățile de stat tradiționale.

Personal, la începutul fiecărui semestru, la prima oră de curs, făcând cunoștință cu noii studenți la care mai predau, îi întreb la ce liceu au terminat studiile preuniversitare, cine le-a fost profesor de Istorie, dacă modul în care le-a predat materia și, în general, prestanța sa au fost factorii determinanți în a-și alege drumul în viață. Recent, o studentă din anul III, și-a nominalizat fostul profesor care mi-a fost student acum 15-20 de ani. Aceasta în timpul orelor de Istorie discuta cu elevii despre fotbal, spunîndu-le, în final, să citească lecția din carte?! Ce sentiment național mai poate transmite elevilor un astfel de dascăl? Dacă un astfel de ungur român, ce predă la o școală apreciată din Oradea, procedează astfel, oare cum se predă în școlile pur maghiare din țară? Sau se predă altă Istorie? Cine îi verifică pe acești dascăli impostori, fie ei români sau alții? Pot acoperi inspectorii de specialitate, prin vizite inopinate la clasă, toate școlile dintr-un județ? Nicidecum, chiar dacă ar avea „șapte inimi în pieptul de aramă”! În plus, dacă nu cunosc limba minorităților etnice din județul în care locuiesc!

Toți cetățenii Țării, de la mic la mare, trebuie să rețină măcar două adevăruri. În primul rând, limba neo-latină pe care o vorbim ne-a salvat de asimilarea slavă, maghiară și germană. Apoi, religia ortodoxă ne-a salvat de catolicizarea poloneză, maghiară și germană, de musulmanizare. De aceea românii au luptat multă vreme, mai ales, pentru păstrarea limbii și religiei, decât pentru drepturile îndreptățite pe care, autohtonia și demografia, le cereau. Izbucnirile de revoltă contra exploatatorilor străini, interni și externi, au fost periodice în anii evului mediu când funcționa doar conștiința de neam. Din secolul XVIII și în continuare, conștiința națională bine sudată va da o altă amploare luptei naționale, care, în etape, va duce la independență și unitate națională. De aici necesitatea predării Istoriei, Geografiei și Limbii române, prin raportarea la interesele naționale din totdeauna.

Dintr-un învățământ care neglijează cunoștințele de Istorie, Geografie și Limbă românească, vor rezulta, pe lângă elevi cu cultură generală temeinică și cu sentimente patriotice, asimilate din familie și dintr-o curiozitate proprie, un important procent de semidocți, chiar sfertodonți. Dintre ultimii, se vor recruta majoritatea oamenilor politici, indiferent de culoare, care se vor cățăra pe scara ierarhiilor și vor decide viitorul Țării! Dacă nu deja și decid!

Fără cultură generală, fără a putea dialoga corect în limba română (alături de limbile internaționale la modă), fără a cunoaște Istoria mai veche și mai nouă a propriei națiuni, fără a fi pătruns de sentimentul național-patriotic, cum poți, tu om politic, să înțelegi evoluția realităților geopolitice în care Țara ta este obligată să evolueze, să iei decizii corecte și să gândești o diplomație preventivă pe care să le aplici cu responsabilitate și hotărâre?