După 4 ani de cumplită suferinţă sub administraţia maghiară din timpul regimului horthysto-fascist, în urma odiosului Dictat de la Viena, noaptea masacrelor din Tărian, la 30 septembrie 1944, nu va fi uitată niciodată. Era pe la orele 12.00-1.00 noaptea, când toată suflarea satului se odihnea după o zi de muncă la câmp, pentru a culege roadele toamnei. Românilor nici nu le trecea prin gând că în ziua ce urmează nu-şi vor mai putea termina lucrările. Regimului horthyst şi celui hitlerist le sunase ceasul istoric. Sub presiunea înaintării trupelor române şi sovietice, acestea s-au retras din Oradea. Ajunse la marginea estică a oraşului, în ziua de 25 septembrie, armata eliberatoare a fost nevoită să se oprească un timp scurt. Trupele fasciste au invadat din nou Oradea şi localităţile din apropiere. Ele au început o adevărată vânătoare împotriva românilor. O jertfă grea au adus-o ţăranii din satul Tărian, în care 18 români, bărbaţi şi femei, au căzut victime răzbunării fasciştilor horthyşti în noaptea de 30 septembrie 1944, în intervalul dintre prima şi cea de-a doua pătrundere în Oradea a trupelor de eliberare. Martorii care mai trăiesc şi urmaşii eroilor împuşcaţi povestesc cu îndurerare filmul acestor sângeroase evenimente. Cu aceste trupe horthyste s-au reîntors în sat o seamă de elemente fasciste care în timpul ocupaţiei horthyste au participat la actele teroriste împotriva populaţiei româneşti şi evreieşti din comuna Girişu de Criş avându-i în frunte pe Vadaszki Sandor şi sublocotenentul de jandarmi Bardos Ianos. Aceştia au organizat o echipă de terorişti cu misiunea de a ucide şi maltrata românii din Tărian, îi ţin minte pe cei din echipa morţii care l-au avut în frunte pe Harmati Sandor junior. Dotaţi cu arme de război de la postul de jandarmi din Tărian şi cu cartuşe, în noaptea de 30 septembrie 1944, au luat casele româneşti la rând. Îi strigau afară pe români, să iasă în poartă, unde le trăgea un glonte în cap. Aşa au fost asasinaţi locuitorii români: Tabără Alexandru, Ciani Gheorghe, Durgheu Mihai, Vancea Etelca, Silaghi Maria, Silaghi Alexandru, Silaghi Iosif, Silaghi Andrei, Luncan Ileana, Luncan Iuliana, Luncan Ioan, Costea Maria, Luncan Floare, Luncan Irina. Alţii au fost maltrataţi şi răniţi grav, care nu au trăit mult, cum ar fi: soţia lui Tabără Alexandru, Barna Gheorghe, Oros Gheorghe şi Tabără Nicolae. Auzind împuşcături, unii ţărani cu familiile s-au ascuns prin grajduri, pe sub ieslele animalelor, iar alţii cu copii mici, prin pivniţele caselor, pe la vecini ca să scape cu viaţă. Teroriştii horthyşti au găsit un loc în extremitatea satului să-i care pe cei împuşcaţi într-o casă veche unde i-au aruncat în bătaie de joc, bărbaţi şi femei, unii peste alţii. Cu mâinile pline de sânge de români, de frica unei răzbunări, criminalii au părăsit satul, refugiindu-se în Ungaria, de unde nu s-au mai întors, iar Harmati Sandor s-a mutat din sat în comuna Floreşti, judeţul Cluj. Nimeni nu ştie şi nici nu a aflat că ar fi fost judecaţi pentru fapte criminale împotriva ţăranilor din Tărian, care nu aveau nici o vină, numai faptul că erau români. Astăzi, cu prea mare uşurinţă se încearcă să se şteargă cu buretele faptele criminale ale horthyştilor, dar nu se poate, pentru că ele nu se uită. La Tărian, mărturie în acest sens stă în faţa bisericii ortodoxe monumentul de marmură, unde sunt încrustate numele eroilor răpuşi de nişte venetici, în prag de eliberare a ultimei palme de pământ românesc de sub cotropirea horthysto-nazistă. La fiecare slujbă din biserica ortodoxă din Tărian cu pioşenie sunt amintite de preot numele martirilor români, omorâţi cu bestialitate de horthyşti. În cimitirul satului, mormintele lor sunt rânduite unul lângă altul, sătenii şi urmaşii lor vin cu lacrimi în ochi de Ziua morţilor şi nu numai, rugându-se pentru odihna veşnică şi înălţarea sufletelor lor în Împărăţia Cerurilor.