În fiecare lună, în cadrul programului „Şcoala părinţilor”, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, are loc o întâlnire cu educatoarele din creşele orădene.

 

De această dată, tema a fost „Activităţi de educaţie timpurie în creşe” şi a fost susţinută de Adriana Seica, coordonatorul Creşei nr.14, „Micul Prinţ”, şi de Nadia Bîrza, educator în cadrul Creşei nr.1 „Dumbrava Minunată”.

În deschidere, directorul DAS Oradea, Arina Moş, a mulţumit părinţilor prezenţi în număr atât de mare, pentru încrederea acordată apelând la serviciile din creşe, asigurându-i de faptul că micuţii lor vor beneficia de cele mai bune servicii de îngrijire şi educaţie, pentru o dezvoltare armonioasă şi sănătoasă.

În creşe, copiii, pe lângă îngrijire şi supraveghere, au parte de activităţi menite să le deschidă drumul spre învăţarea lucrurilor care îi înconjoară, activităţi care acoperă cele cinci arii de dezvoltare a copilului: dezvoltarea fizică, a sănătăţii şi a igienei, dezvoltarea socio-emoţională, învăţarea, dezvoltarea limbajului şi a comunicării şi dezvoltarea cognitivă.  

Părinţii au aflat concret în ce constau aceste activităţi, precum învăţarea numelui celuilalt, întâlnirea de dimineaţă, cântecelul şi jocul de întâmpinare a celor veniţi, toate acestea având scopul formării deprinderilor de comunicare. Prichindeii explorează apa şi săpunul, pentru dezvoltarea igienei, senzaţiile de rece şi cald, jocul cu plastelina, acesta având un rol important în dezvoltarea fizică, folosită şi pentru scriere.

Activităţile artistice, ca desenul în aer liber, desenul cu degeţele, suflarea baloanelor de săpun, le dezvoltă capacitatea de coordonare ochi – mână, precum şi dezvoltarea coordonării bilaterale.

De asemenea, părinţilor li s-a dezvăluit rolul important pe care îl au în continuare, şi acasă, a dezvoltării achiziţiilor din creşă a copiilor lor, aflând că e mai important procesul de învăţare, nu produsul ei, copiii la vârsta de 2 ani învăţând să înveţe prin joc şi prin implicarea lor în sarcini adaptate vârstei lor.

 De altfel, educatorii încurajează jocul creativ pentru copiii din creşă pentru că asigură oportunităţi de a explora, împărtăşi gânduri, idei şi sentimente.

„Prin programul „Şcoala părinţilor”, venim în sprijinul dumneavoastră cu sfaturi şi soluţii oferite de specialişti în domeniul creşterii şi educaţiei copiilor şi aşteptăm din partea dumneavoastră sugestii pentru îmbunătăţirea serviciilor acordate în creşe”, a precizat, la final, directorul DAS Oradea, Arina Moş.