Concediul fără plată S.R., de 35 de ani, din mediul urban, ar dori să ştie care sunt reglementările legale în ceea ce priveşte concediul fără plată, din motive personale, pe durata unui an universitar pentru un cadru didactic titular. Conform art. 102 din Statutul personalului didactic, personalul didactic titular, care din proprie iniţiativă solicită să se specializeze sau să participe la cercetare ştiinţifică în ţară sau în străinătate, are dreptul la concedii fără plată. Durata totală a acestora nu poate depăşi 3 ani într-un interval de 7 ani. Aprobările în aceste situaţii sunt de competenţa conducerii instituţiei de învăţământ superior sau, după caz, a inspectoratului şcolar, dacă se face dovada activităţii respective. Perioada de rezervare a postului didactic sau a catedrei, în condiţiile prezentului articol, adică a desfăşurat activităţi de învăţământ sau în interesul învăţământului, se consideră vechime la catedră. Situaţia cadrului didactic care nu îndeplineşte aceste condiţii, adică îşi ia concediul fără plată din motive personale, este diferită. În aceste condiţii, personalul didactic titular poate beneficia de concediu fără plată pe timp de un an şcolar sau universitar, o dată la 10 ani, cu aprobarea instituţiei de învăţământ superior sau, după caz, a inspectoratului şcolar, cu rezervarea catedrei pe perioada respectivă. Perioada de rezervare a postului didactic sau a catedrei, în aceste condiţii, nu se consideră vechime la catedră. Contestaţia la executare G.B., de 79 de ani, din mediul urban, întreabă care sunt reglementările legale în ceea ce priveşte contestaţia la executare. Conform art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura lămuririi cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori când acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Contestaţia se introduce la instanţa de executare. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare. Împărţirea bunurilor proprietate comună poate fi hotărâtă, la cererea părţii interesate, şi în cadrul judecării contestaţiei la executare. Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când: a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită. Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în termen de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului. Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut mai sus nu-l împiedică pe cel de-al treilea să-şi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, în condiţiile legii. Contestaţia la executare se judecă cu procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător. Instanţa sesizată va solicita de îndată organului de executare să-i transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare în cauză. Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere. Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută. Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului. Asupra cererii de suspendare formulate instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat. În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul. Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată. Persoanele asigurate obligatoriu P.I., de 22 de ani, din mediul urban, vrea să afle care sunt persoanele asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj. Conform art. 19 din Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară, în condiţiile legii, cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari; b) funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi pe baza actului de numire; c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului; d) militarii angajaţi pe bază de contract; e) persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator; f) alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e). Tâlhăria H.J., de 42 de ani, din mediul rural, întreabă care sunt reglementările legale în ceea ce priveşte tâlhăria. Conform art. 211 din Codul Penal, furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani. Tâlhăria este fapta săvârşită în următoarele împrejurări: a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; b) în timpul nopţii; c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani. Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fost săvârşită: a) de două sau mai multe persoane împreună; b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori paralizantă; c) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia; d) în timpul unei calamităţi; e) a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 182 Cod Penal. Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani. Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute mai sus, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani. Tentativa acestei faptei, prevăzute mai sus, se pedepseşte. Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Drepturile şi îndatoririle părinţilor P.L., de 35 de ani, din mediul urban, ar dori să ştie care sunt reglementările legale în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copii şi minori. Conform art. 97 şi următoarele din Codul familiei, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori înfiaţi. Ei exercită drepturile lor părinteşti numai în interesul copiilor. Măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord. Dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau, din orice împrejurare, se află în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercită singur drepturile părinteşti. De câte ori se iveşte neînţelegere între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor părinteşti, autoritatea tutelară, după ce ascultă pe părinţi, hotărăşte, potrivit cu interesul copilului. Copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de zece ani, va decide, ţinând seama de interesele copilului. Părinţii sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului, spre a-l face folositor colectivităţii. Autoritatea tutelară poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de paisprezece ani, să-şi schimbe felul învăţăturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinţi sau să aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii profesionale. Părinţii au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept. Instanţa judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat dacă a împlinit vârsta de zece ani. Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile până la data când el împlineşte vârsta de paisprezece ani. După împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul exercită singur drepturile şi îşi execută tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor, spre a-l apăra împotriva abuzurilor din partea celui de-al treilea. Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. Copilul minor este întreţinut de părinţii săi. Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională. În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi, se vor stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare. Autoritatea tutelară este obligată să exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului. Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt îngrijiţi în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, în conformitate cu ţelurile statului, pentru o activitate folositoare colectivităţii; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare. Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti. Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie. Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului. Autoritatea tutelară va îngădui părintelui decăzut din drepturile părinteşti să păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie. Instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, învăţătura, pregătirea profesională şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt în primejdie.