Rostaş Augustin, de 70 de ani, şi Rostaş Andronia de 63 de ani, s-au născut în comuna Vadu Crişului. După ce s-au căsătorit, au venit la Oradea să-şi caute de lucru la spaţii verzi. Pentru că nu aveau locuinţă, şi-au găsit un loc pe strada Apateului la nr. 72, aici au locuit într-o colibă acoperită cu hârtie gudronată, fără curent electric, fără apă, fără WC, în condiţii greu de imaginat. Muncind în fiecare zi, chiar dacă nu au avut carte de muncă, au economisit bani din salariile de zilieri. Între timp au venit pe lume cei 12 copii, care în prezent aproape toţi sunt căsătoriţi, familia sporind cu 35 de nepoţi de la 7 nurori, în total 54 persoane dintr-o singură familie. Vecinii lor spun că nu au cerşit şi nu au furat în viaţa lor, şi-au găsit alte îndeletniciri ca să-şi câştige pâinea cea de toate zilele, au crescut cai, au lucrat pe la diferite întreprinderi. Cei doi soţi Rostaş spun că după 1989 au mers în Germania la munci necalificate, ce au câştigat au pus deoparte pentru a construi o casă nouă, care astăzi arată ca un palat. "Sunt vecini care ne invidiază că nu au şi ei casă cu etaj ca noi", spune Andronica. Geaba-i palat, dacă nu-i carte În ziua de 21 iunie a.c., data documentării noastre la faţa locului, romii, auzind că în curtea palatului intră o persoană străină, cât ai bate din palmă, s-au adunat peste 30 de suflete, nurorile "americanului" cu toţi plozii cu vârste cuprinse între 1 şi 10 ani. Întrebaţi dacă merg la şcoală, am aflat că nici părinţii, nici cei 12 copii ai familiei Rostaş, nici cei 35 de nepoţi şi nici nurorile nu au urmat vreo şcoală, cu atât mai mult, nu au fost vreodată la grădiniţă. Ei spun că nu au posibilităţi să meargă la şcoală, pentru că până la cea mai apropiată, care se află pe strada D. Cantemir, sunt vreo trei, patru kilometri. "De noi nu se interesează nimeni, iar viitorul copiilor nu se arată prea strălucit, nu ştiu cine îi va angaja fără pregătire şcolară", spune Pamela Rostaş, mamă a patru copii. "Cine are carte are parte", spune un proverb românesc. Se pare însă că nici autorităţilor nu le pasă prea mult despre soarta acestei familii, deşi ei îngroaşă serios rândurile analfabeţilor din oraş. "Vrem să muncim" Este un strigăt de disperare al acestor romi. Degeaba avem un palat, dacă nu avem ce să le dăm copiilor de mâncare. Rostaş Augustin, băiatul de 34 de ani al "americanului", are şase copii care cer mâncare în fiecare zi, dar nu-l angajează nimeni în construcţii sau în alte locuri. Ne miră faptul că oraşul este plin de cerşetori şi de tineri care comit spargeri, furturi din buzunare, iar fetele se prostituează? În marea aventură a promisiunilor electorale s-a spus că vor fi asigurate locuri de muncă pentru toţi cetăţenii, indiferent de etnie, rasă sau confesiune. Munca, spune Eminescu, e temeiul unui stat, bogăţia unui popor. Iar dacă muncii îi trebuie un tovarăş de drum, acesta să fie înţelepciunea practică născută din prospectarea atentă a realităţii. Un loc unde condiţia umană îşi pierde identitatea Locuind aproape la capătul străzii Apateului, romii de aici se confruntă şi cu alt gen de lipsuri. Strada fiind în reparaţie capitală, alimentarea cu apă de la reţea nu există. Romii beau apă dintr-o fântână săpată în curte de unde se adapă şi caii. Ei nu ştiu ce înseamnă cabinet medical sau medic de familie. Niciodată nu le-a călcat pragul vreun asistent medical să le spună ce înseamnă igiena corporală. În asemenea condiţii, oricând pot izbucni epidemii.