Iranul este pentru China un furnizor de petrol și partener în confruntarea strategică cu marele rival american, însă Beijingul pune în balanță sprijinul acordat Teheranului de celelalte interese chineze în regiune, apreciază experți consultați de France Presse.

 

China este un partener crucial pentru Iran. În 2025, ea a fost destinatara a peste 80% din exporturile de petrol iraniene și, prin urmare, o sursă cheie de venit pentru o țară puternic afectată de sancțiuni, potrivit societății de analiză Kpler. Reversul este mai puțin valabil. Conform Kpler, petrolul iranian reprezintă aproximativ 13% din importurile chineze de petrol pe cale maritimă.

Relația între cele două state este una tranzacțională, notează AFP.

„China este interesată în primul rând de Iran ca sursă de petrol ieftin”, explică William Figueroa, specialist în relațiile sino-iraniene la Universitatea din Groningen (Țările de Jos). Cu toate acestea, Arabia Saudită, rivalul regional al Iranului afectat de atacurile acestuia din urmă, avea o pondere la fel de mare ca Iranul în ceea ce privește cantitatea de țiței importată de China direct pe cale maritimă în 2025, potrivit Kpler. Irak, Oman și Emiratele Arabe Unite sunt, de asemenea, furnizorii săi. Vecinii Iranului „par, în general, să ofere tot ceea ce oferă Iranul, dar într-un mediu mult mai stabil și mai favorabil SUA”, afirmă Figueroa.

Beijingul a concretizat o mică parte din angajamentul luat în 2021 de a realiza investiții de 400 miliarde de dolari în Iran în termen de 25 de ani. Volumul schimburilor comerciale între China și Iran se cifra în 2025 la 9,96 miliarde de dolari, departe de cele 108 miliarde de dolari în comerțul cu Arabia Saudită, la fel de mult și cu Emiratele Arabe Unite.

China a condamnat vehement ofensiva americano-israeliană și, implicit, a criticat și atacurile iraniene împotriva țărilor din regiune, precum și blocarea Strâmtorii Ormuz. Nu a dat niciun semn evident că ar oferi sprijin militar Iranului.

„Beijingul s-a abținut de la orice implicare militară deschisă, privilegiind reținerea și diplomația”, observă în acest context John Calabrese, cercetător la Middle East Institute din Washington. Este însă posibil ca Iranul să utilizeze sistemul chinez de navigație prin satelit BeiDou pentru loviturile sale, sugerează un fost înalt responsabil în serviciile de informații franceze, Alain Juillet, pentru podcastul independent Tocsin.

China a furnizat anterior Iranului drone și produse chimice cu dublă utilizare și „probabil a transmis informații” Iranului, a declarat Figueroa. Beijingul a dezmințit informațiile de presă conform cărora producătorul chinez de semiconductori Semiconductor Manufacturing International Corporation (SMIC) ar fi trimis echipamente Iranului, remarcă AFP.

Beijingul și Teheranul nu sunt legate printr-un pact militar formal, iar conducătorii chinezi refuză să se lase antrenați în conflict. China nu a dat curs cererii președintelui american Donald Trump, care ar fi dorit ca aceasta să contribuie la redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

„Prioritățile Chinei sunt stabilitatea și continuitatea: menținerea fluidității fluxurilor energetice, păstrarea relațiilor comerciale și poziționarea în perspectiva jocului de influențe după conflict”, afirmă Calabrese. Aceasta presupune apeluri și eforturi pentru încetarea ostilităților cât mai curând posibil, precum și intensificarea contactelor diplomatice.

Totuși, succesul acestor eforturi nu este cert. China se află într-o „poziție diplomatică delicată”, întrucât s-a ferit să condamne Iranul direct, chiar dacă a denunțat atingerile aduse suveranității țărilor din Golf, comentează Andrea Ghiselli, lector de politică internațională la Universitatea din Exeter (Regatul Unit).

„China speră că acest conflict se va rezolva rapid de la sine, poate cu o înfrângere americană. Dar nu ar trebui să supraestimăm capacitatea sa - nici voința sa - de a influența cursul evenimentelor în acest fel”, opinează el.

În 2023, China a transmis un semnal puternic cu privire la influența sa crescândă în regiune, contribuind la restabilirea relațiilor dintre Iran și Arabia Saudită. Însă, în 2026, se pare că nu a reușit să convingă Iranul să înceteze atacurile asupra vecinilor săi, parteneri ai Chinei, potrivit aceluiași expert.

Eventualitatea împotmolirii SUA- principalul rival strategic - în acest conflict nu este ceva ce ar displace Chinei. Dar, războiul prezintă riscuri majore.

„Acest război reprezintă un cadou formidabil pentru Ministerul chinez de Externe, care nu are decât să se uite cum SUA își pătează prestigiul”, opinează Figueroa.

Însă creșterea vertiginoasă a prețului la petrol și impactul asupra economiilor din întreaga lume reprezintă o amenințare chiar pentru China. „Cea mai mare vulnerabilitate a sa rezidă în impactul pe care îl va avea acest lucru asupra piețelor de export”, începând cu Europa, prezice Henry Tugendhat, expert la Washington Institute for Near East Policy, întrucât „economia chineză rămâne disperat de dependentă de cererea externă pentru a-și susține obiectivele de creștere”.

În fine, Beijingul consideră Teheranul un partener util și un ghimpe în coasta SUA, dar nu-și dorește un Iran dotat cu arma nucleară și nici creșterea instabilității. China „preferă să vadă la Teheran un regim pe care îl cunoaște, dar suficient de pragmatic pentru a se adapta schimbărilor politice, așa cum a făcut-o de multe ori, de exemplu după căderea șahului”, consideră Calabrese.