Conform hărţilor administrative, străzile Nicolae Filimon, Pelicanului şi Gutuilor fac parte din oraşul Oradea, însă, după aspectul şi starea lor, am putea spune că drumurile respective fac parte dintr-un sat sau cătun lipsit de importanţă.
Conform hărţilor administrative, străzile Nicolae Filimon, Pelicanului şi Gutuilor fac parte din oraşul Oradea, însă, după aspectul şi starea lor, am putea spune că drumurile respective fac parte dintr-un sat sau cătun lipsit de importanţă.
Perioada de pregătire a poliţiştilor comunitari, începută în 25 noiembrie 2008, a ajuns la final. Din această săptămână ei vor ieşi gradual pe teren, pentru a fi în serviciul cetăţenilor oraşului. Finalul etapei de pregătire va fi marcat printr-o manifestare intitulată "Revista de front", ce va avea loc astăzi, începând cu ora 12:00, în curtea interioară a Primăriei municipiului Oradea.
Dezbaterea de ieri privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţă, organizată de Primăria Oradea, a stârnit un mare interes printre preşedinţii de asociaţii de proprietari. Sala Mare a Primăriei Oradea a fost aproape plină, numeroşi orădeni arătându-se interesaţi de proiectul de hotărâre al Consiliului Local Oradea, care prevede acordarea de scutiri la impozitul pe clădiri pe o durată de zece ani proprietarilor care reuşesc să găsească un investitor interesat să execute mansardări, spaţiul rezultat în urma mansardării revenindu-i acestuia din urmă.
Angajaţii Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor se vor deplasa mâine în comuna Tămăşeu, în vederea preluării documentelor de la persoanele aflate în una dintre situaţiile care impun eliberarea unor noi acte de identitate.
În urma prăbuşirii plafonului de beton de la Oradea Plaza, trei muncitori au fost răniţi grav, în timp ce altul a decedat. Victimele, dintre care unul în stare critică, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Clinic Judeţean.
Lipsa spaţiilor de parcare din Oradea continuă să facă probleme proprietarilor de maşini. Asemenea celor care au primit amenzi pentru că parcau pe spaţiul public din jurul blocurilor, au fost acordate sancţiuni şi celor care şi-au parcat autoturismele pe zona verde din faţa casei.
