Dans şi voie bună pentru persoanele de vârsta a treia
Beneficiarii serviciilor oferite de Căminul de vârstnici "Sfântul Martin" din cadrul Asociaţiei Caritas Catolica Oradea au avut parte miercuri de o seară dansantă, unde şlagărele anilor 60, 70 s-au îmbinat armonios cu ritmurilor unor melodii mai noi.
Organizatorii, Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) - Centrul Unic de Voluntariat Comunitar Oradea în colaborare cu Clubul de dans de societate din cadrul Casei de Cultură a Municipiului (Arlus), coordonat de Claudiu Miclău, şi Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" Oradea, respectiv elevii înscrişi la opţionalul "Voluntariat Comunitar", coordonaţi de prof. Liana Coroianu, au pregătit vârstnicilor un minispectacol de dans, în care eleganţa şi prestanţa dansatorilor s-au îmbinat armonios cu buna dispoziţie. Programul a cuprins atât dansuri clasice, cum ar fi vals lent, cât şi dansuri sportive şi latino, lambada, bachata, polka, rock, precum şi alte surprize. "Evenimentul se desfăşoară lunar, încă din luna octombrie a anului trecut, şi are ca scop promovarea voluntariatului şi crearea unui pod între generaţii: tinerii împrumută puţin din înţelepciunea vârstnicilor şi învaţă să aibă respect pentru trecut, iar vârstnicii se simt mai puţini singuri, mai puţin neglijaţi, se simt utili şi activi şi acest lucru îi face să îşi recapete respectul de sine şi pofta de viaţă", a precizat Adina Madar, director executiv al ASCO.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.