Dezbaterea de ieri privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţă, organizată de Primăria Oradea, a stârnit un mare interes printre preşedinţii de asociaţii de proprietari. Sala Mare a Primăriei Oradea a fost aproape plină, numeroşi orădeni arătându-se interesaţi de proiectul de hotărâre al Consiliului Local Oradea, care prevede acordarea de scutiri la impozitul pe clădiri pe o durată de zece ani proprietarilor care reuşesc să găsească un investitor interesat să execute mansardări, spaţiul rezultat în urma mansardării revenindu-i acestuia din urmă.

La dezbaterea de ieri a fost prezent şi primarul Ilie Bolojan, care consideră că reabilitarea termică a blocurilor e prioritară din trei motive: "scade facturile la încălzire cu 30 - 40%; aduce un consum mai mic de energie termică, respectiv un alt aspect estetic oraşului". Până în prezent, în Oradea au fost reabilitate termic două blocuri, iar alte două sunt în curs de finalizare. Reabilitarea s-a făcut în baza unui program guvernamental, în care 33% din cheltuielile de execuţie revin asociaţiei de proprietari. În funcţie de lucrările efectuate, respectiv de grosimea poliesterului folosit la pereţii exteriori, costurile medii pe apartament variază între 1.127 lei - 1.491 lei. Pe viitor, Guvernul României propune o nouă schemă de finanţare a acestor lucrări: statul să suporte 50% din lucrările de execuţie; bugetul local - 30% din execuţie şi documentaţia de proiectare, iar asociaţia de proprietari - 20%. În paralel, executivul orădean vine cu o nouă propunere: cheltuielile de reabilitarea termică să se realizeze de către un investitor, căruia îi va fi predată mansarda. Astfel, programul de reabilitare termică nu implică eforturi financiare din partea asociaţiilor. "Acest program este gândit să meargă mână în mână cu mansardarea blocurilor. Asociaţia cedează mansarda unei firme dispuse să construiască aici apartamente şi beneficiază, în schimb, de investiţii în reabilitarea termică", a precizat Dan Octavian, consilier local.

Scutiri la impozit pe zece ani
În paralel, proprietarii care îşi vor da acordul pentru mansardarea şi transformarea ei în spaţiu funcţional vor beneficia de scutiri la impozitul pe apartament pe o perioadă de zece ani. Preşedinţii de asociaţie prezenţi la dezbatere au ridicat mai multe probleme. Una dintre ele este dificultatea de a obţine acordul unanim al tuturor proprietarilor. "De ce să suporte majoritatea moftul unui proprietar?", s-a întrebat Alexandru Butiri. La această întrebare, însă, angajaţii Primăriei nu au putut veni cu o soluţie concretă. De asemenea, a apărut temerea că această mansardare nu va putea fi realizată, deorece există anumite prevederi care impun şi construcţia unui lift aferent care să urce la etajul nou creat. Din explicaţiile reprezentantului Ordinului Arhitectului a rezultat că, în cazul unor amenajări tip locuinţe, nu se impune o astfel de investiţie suplimentară. Proiectul de hotărâre al executivului orădean propune ca lucrările ce trebuie realizate să privească izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea ferestrelor, respectiv termoizolarea terasei sau mansardarea. Unii proprietari, însă, reclamă faptul că ar trebui reabilitate reţelele de termoficare, altfel nu ai ce să izolezi. "Cred că ar trebui să începem cu înlocuirea reţelelor de termoficare. Altfel ce putem izola? Frigul din apartamente? Stăm câte 15 minute să vină apa caldă. Şi plătim apa rece ca fiind apă caldă", a fost de părere Sorin Pop. Oferta Primăriei de a-i scuti pe proprietari timp de zece ani de impozitul datorat nu pare să fie atrăgătoare pentru toţi. "În zona Pieţei Bucureşti peste 40% dintre proprietari au 70 de ani. Ei nu sunt interesaţi că nu vor plăti impozit zece ani. În plus, 20% dintre ei beneficiază de scutiri la impozit fiind deportaţi, veterani etc.", a precizat Teodor Ţiburcă, preşedinte de asociaţie. Proiectul de hotărâre va fi prezentat consilierilor locali în vederea aprobării.