Prima fază a proiectului strategic pe Sănătate al judeţului Bihor a fost finalizată, urmând ca, din luna iulie a acestui an, să înceapă procedurile de implementare efectivă.

 

Valoarea totală a proiectului este de 9,4 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene prin programul Interreg România-Ungaria.

În sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bihor a avut loc ieri, 27 martie, conferința finală a notei conceptuale din cadrul proiectului „Proiect integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a judeţului Bihor, îmbunătăţirea accesului şi dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenţii medicale în situaţii de urgenţă”. Proiectul a fost depus de Consiliul Județean Bihor, în calitate de Lider de proiect, împreună cu Autoguvernarea Locală Berettyóújfalu, administraţiile locale din Oradea, Marghita, Salonta, Aleşd, Beiuş și Universitatea din Oradea prin Facultatea de Medicină şi Farmacie, în calitate de parteneri ai proiectului, și cu sprijinul partenerilor asociați Asociația Salvatorilor Montani Bihor prin Serviciul Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor și Spitalul Gróf Tisza István.  

La eveniment au participat reprezentanţi ai partenerilor din proiect. Preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, a menţionat că acum s-au încheiat etapele premergătoare implementării efective a proiectului pe Sănătate, urmând ca, până la sfârşitul lunii aprilie să fie definitivată încărcarea documentelor, astfel încât încheierea contractelor de execuţie să fie realizată cât mai curând. „Mă bucur că în acest proiect au fost integrate, pe lângă spitalele din Oradea, municipiile şi oraşele din judeţ care au spitale”, a menţionat Pasztor, adăugând că, prin acest proiect, va fi implementat un sistem de telemedicină care „va rezolva foarte multe probleme”. De asemenea, el a precizat că în proiect se îmbină partea medicală cu turismul prin construirea a două centre medicale de urgenţă în Padiş şi la Stâna de Vale. Managerul de proiect, Liana Ardelean, a menţionat că bugetul proiectului este de 9,4 milioane euro, din care 8 milioane reprezintă finanţarea din partea Fondului European de Dezvoltare Regională. „Proiectul vizează îmbunătăţirea bunăstării medicale a aproximativ 700.000 de persoane din zona transfrontalieră a judeţului Bihor (România) şi a zonei Berettyóújfalu (Ungaria), prin îmbunătățirea și stabilirea serviciilor de urgență medicală de calitate, crearea unui centru transfrontalier de învățare și cercetare și echilibrarea inegalităților la nivelul serviciilor medicale în zona transfrontalieră”, a precizat managerul de proiect. Prezent la eveniment, managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, a prezentat echipamentele medicale ce vor fi achiziţionate în cadrul proiectului, atât la instituţia pe care o conduce, cât şi la cele patru spitale din judeţ. „La dorinţa preşedintelui CJ Bihor, toate spitalele din judeţ vor beneficia de echipamente identice”, a menţionat Carp, adăugând că spitalele din Marghita, Salonta, Aleşd şi Beiuş vor primi câte un aparat de ecografie şi radiologie digitală şi vor fi interconectate la reţeaua de telemedicină, prin care vor fi stabilite diagnostice de la Oradea în lipsa mediclior specialişti. Spitalele din judeţ vor fi legate, prin reţeaua de telemedicină şi la electrocardiograf. În ceea ce priveşte spitalele din Oradea, acestea vor fi dotate cu aparat de radiologie digitală, un Spect CT de ultimă generaţie şi computer tomograf. „Acest aparat (Spect CT) nu doar pune diagnostic, ci permite şi tratamentul unor afecţiuni oncologice”, a precizat managerul Spitalului Judeţean. Potrivit proiectului, Spitalul Judeţean va primi un computer tomograf pentru urgenţe. De asemenea, va fi dotat cu un Angio CT, care va dezvolta neurologia intervenţională. „Acest aparat este cel mai important din punctul de vedere al Spitalului Judeţean şi va deservi mai mult de 700.000 de locuitori. Acest aparat nu există în Transilvania, nici Clujul nu are un astfel de aparat”, a afirmat Gheorghe Carp. Tot prin proiectul strategic pe sănătate al judeţului Bihor, Spitalul Judeţean îşi va completa şi dota secţia de Terapie Intensivă.

Din partea Universităţii din Oradea, la eveniment a fost prezentă Annamaria Pallag, prodecan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, care a prezentat proiectul viitorlui centru de formare continuă de abilităţi practice în domeniul sănătăţii, ce va fi amenajat într-o clădire situată pe strada Nicolae Jiga. Aici vor fi pregătiţi studenţi, medici rezidenţi, medici specialişti şi alte categorii de persoane implicate în intervenţii medicale. Finanţarea sigurată pentru acest proiect este de 300.000 euro pentru reabilitarea clădirii şi 900.000 euro pentru dotarea ei, fiind incluse toate specializările facultăţii de medicină.