Expoziţia nonconformistă şi de-a dreptul provocatoare pentru unii, prea devreme dedulciţi la democraţia noastră originala, având titlul Oraşul Oradea în regimul comunist, realizată de fostul fotoreporter de la ziarul Crisana şi apoi tehnician criminalist cu inovaţii deosebite în domeniul criminalisticii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Nicolae Meseşan, expoziţie deschisă în 18 octombrie 2018, continuă şi azi să adune de-a valma în condica de sugestii  foarte multe aprecieri entuziaste, dar şi unele oprobrii vehemente. Am stat de vorbă cu dl. Nicolae Meseşan, realizatorul acestei expozitii spre a-i cunoaşte reacţia după trecerea a mai bine de 3 ani de la deschiderea acestei adevărate Cutii a Pandorei comuniste.

Reporter: Domnule Meseşan,  spuneţi-ne ceva despre Dvs. şi cum de v-a venit ideea organizării acestei expoziţii inedite despre Oradea în regimul comunist.

Nicolae Meseşan: Totul a început de la o întâlnire cu doamna Cristina Pușcaș, istoric şi muzeograf care ştia despre pasiunile mele şi mi-a propus să realizez o expoziţie în Muzeul Cetăţii Oradea. Directorul instituţiei, doamna Angela Lupşa a îmbrăţişat ideea, mi s-a oferit o sală şi m-a susţinut până la finalizarea expoziţiei. Domnul Augustin Tărău, istoric şi muzeograf, m-a ajutat efectiv şi a coordonat modul de expunere al obiectelor pe tematică, respectiv colectivizare, industrializare, învăţămănt, cultură, urbanism, documente de partid şi revoluţie. Cât despre mine ce pot să vă spun? M-am născut într-o familie cu şapte copii în 2 aprilie 1947, în satul Sălăjeni, judeţul Sălaj, acest sat fiind ultimul sat din fosta regiune Crişana, de dinainte de reforma teritorial–administrativă din 1968. Am venit de tânăr la Oradea, la vârsta de 17 ani, după absolvirea şcolii profesionale de 3 ani în meseria de lăcătuş mecanic la Şimleu Silvaniei. Se spunea în acea perioadă că meseria este brăţară de aur şi aşa şi era, se putea trăi bine din salariul de muncitor calificat. Primul meu loc de muncă a fost pe o betonieră uriaşă, am amestecat mii de tone de beton la fundaţiile fabricilor care s-au construit pe Șoseaua Borşului. De unde această dragoste a mea faţă de fotografie? Din fragedă adolescenţă, ca să zic aşa. Primul aparat de fotografiat l-am primit la vârsta de 14 ani de la un cumnat şi era un aparat Smena 2. După absolvirea mai multor cursuri liceale şi postliceale am fost angajat la Şcoala interjudeţeană de partid Oradea în calitate de tehnician cu aparatura didactică, foto şi film. În calitate de fotoreporter am avut şansa să cunosc îndeaproape toate realizările economice, sociale şi culturale ale judeţului Bihor. Am realizat fotografii la diferite evenimente, surprinzând o mare parte a demnitarilor vremii şi realizând chiar fotografii color încă din anul 1977. Am fost fotoreporter oficial la ultimele 4 vizite ale preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi la întâlnirea în Oradea cu preşedintele Ungariei, Janos Kadar.

În Oradea, fostul şef al statului vizita negreşit uzina de alumină sau oxid de aluminiu, extras din minereul de bauxită de la Dobreşti. Din Oradea, alumina era expediată zilnic în marşrute speciale de  zeci de vagoane la Slatina, unde, prin procedeul electrolizei, se prepara aluminiul românesc, material strategic. Tot aici se fabricau alumine speciale, precum alumina tabulară, produsă doar de americani şi care servea la protecţia navelor cosmice pentru a nu se aprinde şi a arde la intrarea în atmosferă când ele se întorceau din Cosmos. Tot aici, Ceauşescu vizita marea întreprindere de maşini unelte ÎNFRĂȚIREA, cu 5.000 de angajaţi şi despre care se spunea că putea produce de la ac de cusut până la tunuri şi tancuri pentru război, o treime din producţie fiind destinată exportului în Europa, Asia şi America. După 30 de ani, s-a ales praful de aceste mari uzine, mândria Oradiei, ca şi de aproape toate celelalte. Spre a rămâne însă în amintirea  noastră, am ales să organizez această expoziţie.

R.: Ați  transpus o idee destul de năstruşnică în cadrul expoziţiei, care  exista în epoca de dinainte de 1989, anume aceea a unei condici de impresii şi a alteia, de sugestii şi reclamaţii. Care au fost reacţiile?

N.M.: De la cele mai negative, vituperante, dar foarte puţine, de atitudini de negare a expoziţiei şi până la aprecieri entuziaste, care sunt cele mai întâlnite în acestă condică. Expoziţia este vie, pentru că trezeşte şi azi un real interes. Mulţi vizitatori mi-au spus că ea te surprinde, te şochează, îţi aduce aminte de trecut, dacă eşti o persoană mai vârstnică şi trezeşte pura curiozitate a celor foarte tineri. Această expoziţie conţine în jur de 330 obiecte, aparate de radio, televizoare alb negru, dar şi color, socotitoare şcolare, stilouri cu toc, medalii, carnete de partid, insigne, ziare precum Scânteia, Crişana, revista Pentru Patrie. Cea mai interesantă piesă din expoziţie este o cărticică. Ea are dimensiunile unei cutii de chibrituri, 4×5 cm, o grosime de un centimetru, conţine  295 de pagini cu Directivele Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român, din 1965. Un exemplar foarte rar şi care chiar poate fi citită, deşi cu lupa de mărit litere.Toate cheltuielile cu amenajarea, respectiv mobilier, vitrine, suporti, rame etc., au fost efectuate pe spezele mele. Am lucrat la amenajarea expoziţiei o lună de zile, de dimineaţa până seara.

R.: Ce sentimente v-au încercat la deschiderea acestei expoziţii?

N.M.: De la speranţă legitimă la o teamă nelămurită. Mă întrebam adesea: pe cine să mai intereseze un trecut de care unii vor să se debaraseze din toate punctele de vedere?  Sigur, aveam inima strânsă de emoţia aşteptării. Dar mi-am zis în sinea mea: Mi-am făcut datoria ca fotoreporter şi ca iubitor de ţară şi de istoria locului! Unii prieteni m-au încurajat sincer, alţii, mai temători, m-au descurajat, spunându-mi de-a dreptul că o să mă huiduiască oamenii pe stradă. Am riscat şi am investit o mare sumă de bani! Nu-mi pare rău! Rezultatul a întrecut toate aşteptările, presa şi televiziunile au avut o abordare curioasă, decentă, la obiect, privind evenimentul judecat obiectiv prin prisma istoriei. Dar marea bucurie am trăit-o după 3 luni de la inaugurare, când am apucat să răsfoiesc filele condicilor şi să citesc impresiile vizitatorilor, ei fiind barometrul calităţii acestei expoziţii! Chiar din 19 octombrie 2018, ziua deschiderii  acesteia, primele însemnări au fost acestea: Foarte frumos! Felicitări! sau  Un muzeu frumos, dar mă aşteptam la  mai mult, sau o filă din istoria comunismului, frumos! (Rm. Vâlcea), un punct de vedere al unei scriitoare şi jurnaliste Sabina Maduţa: Excepţională expoziţie! Felicitări ! (21 octombrie 2018), Un muzeu care mi-a trezit amintiri plăcute (Constanţa, Suceava), aprecieri de la vizitatori din Buzău, Tg. Jiu, Arad, Sibiu, Prahova.

Un alt vizitator propune ca acest muzeu sa beneficieze de un  ghid persoană fizică sau un ghid în cască audio (Elena şi Iulian), altă opinie: Din ΄89 şi până în 2019 nic  un şef de stat nu şi-a iubit ţara şi poporul ca el (16 noiembrie 2018) sau alta, terifiantă: Ceauşescu să ne judece! Că era mai bine pe timpul lui Nea Nicu! (fără semnătură, fără nume), sau unele amuzante: Ceauşescu - PCR , ne-ai trimis Rapidu-n B, apoi semnează un grup de elevi din orăşelul Pecica, judeţul Arad, încântaţi de cele văzute la cetatea Oradea şi muzeul acesteia! sau aceasta: Reclamaţie – Este cel mai frumos muzeu din ţară. Foarte frumos, ne bucurăm că existaţi. Salutări, Dr. Tr. Severin, 27.08.2020, fam. Corbeanu Emil, sau O teleportare în timp, o trecere în revistă a copilăriei! Foarte frumos realizat. Felicitări! Cu respect, Cristi şi Rozalia – Hunedoara 01.09.2021, sau Istoria nu trebuie uitată, fie bună, fie rea! 23.06.2021, Eugen, din Bacău, ori Expoziţie densă, o epocă cu caracteristicile ce o defineau ideologic, ne-a marcat, întrucat am traversat-o aievea! Extrem de bine alcătuită şi neostentativă. Bravo curatorilor! Rodica&Flaviu, Cluj-Napoca, 08.05.2021 (zi istorică, de altfel) sau Mi-am adus aminte cu nostalgie de anii copilăriei şi adolescenţei. Ani pe care i-am trăit din plin chiar dacă au existat lipsuri. Impresionat de exponate, parcă mă apucă plânsul după această EPOCĂ  DE AUR, 23.09.2020, Cristian Tiberiu, din Târgovişte.

R.: Interesant că vizitatorul este chiar din Târgovişte, oraşul în care a fost executat acum 32 de ani preşedintele Ceauşescu. 

N.M.: Da. Lectura impresiilor vizitatorilor nu a fost chiar uşoară, scriiturile sunt uneori greu lizibile, apar însemnări în limbile engleză (Workers of the World, unite!), sau  A different century, a different era, thankful it΄s today, Raimund Tullius, Long Beach, California, ori This museum tells a very interesting story, especially this room about communism, keep on going like this!, ss indescifrabil 17.10.2020) în maghiară (nagyon szep,Veres Tekla, 2021) în rusă în data de 04.01.2020, în limba italiană (Bellissima fortezza, con tanti ricordi per il popolo ROMENO! Grazie! Bravi! Una italiana da generazioni 8/5/2019), în limba poloneză în zilele de 02.08 și 08.08.2019, în limba spaniolă: Extraordinario y muy bien presentado y guidado, ss indescifrabil, 28.08.2019, în limba finlandeză în data de  22.09.2019.

R.: Ce viitor prevedeţi acestei expoziţii?

N.M.:  La început ea a avut statut de expoziţie temporară, dar, ca urmare a interesului mare din partea publicului, conducerea a hotărăt să devină expoziţie permanentă, cu intenţia de a fi achiziţionată. Muzeografii şi îndrumatorii spun că este cea mai vizitată expoziţie din Oradea. Aştept o reacţie firească din partea autorităţilor şi trebuie să definim rostul acestei expoziţii. Deocamdată, trezeşte acelaşi interes ca şi la început, atât pentru bihoreni, pentru turiştii străini, cât, mai ales, pentru turiştii din restul României. Nimeni nu s-a aşteptat să fie atât de vizitată, mai ales pe timpul vacanţelor. Vizitatorii sunt persoane de toate vârstele, de la bunici la nepoţi. De aceea apar şi multe desene în condici, floricele, inimioare, castele, dar şi lozinci în spiritul vremii etc. Sunt de remarcat şi unele puncte de vedere mai elaborate precum: Am retrăit copilăria şi tinereţea până la vârsta de 40 de ani, timpurile de acum sunt deplorabile, chiar dacă viaţa cotidiană ne oferă progrese tehnice şi domestice, la care atunci nici nu visam. Un vizitator nostalgic din Iaşi care nu credea în revenirea la proprietatea privată şi haiducia celor care o au (ss indescifrabil) sau: Am vizitat cu multă dragoste şi recunoştiinţă acest superb muzeu, bine pus la punct de coordonatorii acestui oraş. Nu trebuie condamnat nimeni pentru nimic. Istoria trebuie recunoscută şi trăită. Nu treceţi prin viaţă  doar pentru că v-aţi născu ! Trebuie să participăm cu toţii la înfrumuseţarea ţării din toate punctele de vedere şi în toate modurile – de viaţă creştină - pentru a da dovadă cu adevărat că suntem ROMÂNI, nu a-români. Comunism, Ideologism, Marxism… ce importanţă au cuvintele? OMENIA trebuie arătată tuturor! (M.T. - 9 ian. 2019).

Cea mai proaspătă preciere este aceea din 15.09.2021 pe care o redau în întregime: „Epoca de aur”?!? În 24 de ani de conducere a ţării mele, ţara a evoluat: industri, agricultură, armată, sănătate, învăţământ, CERCETARE! Dar exista o condiție: să munceşti, să nu furi, să nu minţi. Valorile erau apreciate, privilegii au existat pentru membrii de partid, atunci, mai puține, acum, mai multe. Omul de rând era apreciat, valorizat, dar au fost şi excese, exagerări. Nu aveam curent pentru că energia era necesară industriei… Nostalgia dupa ordine, disciplină, meritocraţie. Nostalgie dupa Cântarea României, după artişti adevăraţi, umor de calitate, fără pornografie, tabere gratuite pentru elevii cu medii mari, manuale gratuite, învăţământ de calitate şi cu finalitate: fiecare absolvent avea loc de muncă, trierea adevarată a celor ce urmau o facultate. Staţiunile îngrijite şi pline, medicamente gratuite, spitale noi construite, gradiniţe, şcoli. Ceauşescu a fost un patriot, gospodar, trădat de cei apropiaţi!  

Fost pionier și utecist, medic datorită comunismului!

R.: Domnule Meseşan, dintre toţi ziariştii bihoreni, Dvs. aţi fost cel mai aproape, cel puţin din punct de vedere fizic, de preşedintele Ceauşescu. Aţi fost prezent la toate vizitele lui în judeţ.

N.M.: Da, am avut acest privilegiu. Nu puteai să ajungi să-l fotografiezi sau să-l filmezi decât dacă erai o persoană de absolută încredere şi să fii un bun profesionist.  Dar s-au întâmplat şi unele incidente de tot hazul. În cursul unei vizite, eu am ratat îmbarcarea în maşina destinată fotoreporterilor din presa centrală şi atunci am avut curajul de a intra cu autoturisml meu în coloana oficială de maşini pe traseul de la întreprinderea Înfrăţirea la stadionul FC Bihor. Să vezi dandana! Am fost urmărit de securişti, care m-au luat la anchetă, m-au percheziţionat în amănunt, m-au întrebat ce caut eu în coloană etc. Noroc că m-a salvat un tovarăş de la partid care mă cunoştea că sunt fotograful agreat de preşedintele Ceauşescu şi care le-a retezat-o scurt urmăritorilor mei, spunându-le în faţă: Partidul conduce ţara asta, nu securitatea!

R.: Domnule Meseşan, în luna aceasta se împlinesc 32 de ani de la execuţia cuplului prezidenţial la Târgovişte. Din experienţa Dvs., care credeţi că a fost cea mai mare greşeală a lui Nicolae Ceauşescu ?

N.M.: O maximă spune că oamenii mari fac greşeli mari. Părerea mea este că, indiferent ce făcea Ceauşescu, comunismul tot cădea, aşa cum a căzut înaintea noastra în ţările comuniste din Est. Nu este om pe pământ să nu greşească. Dar nu poate greşi omul câte poate ierta bunul Dumnezeu. Dar să revenim la întrebarea Dvs. Cred că cea mai mare greşeală politică a lui Ceauşescu a fost aceea că după ce România a lichidat datoria sa externă de 21 miliarde dolari în luna aprilie 1989, Ceauşescu nu a oprit sau măcar nu a redus exportul de produse agricole, alimentare spre URSS şi spre Occident. Ţin minte că doar eram fotoreporter, după manifestarea de la Oradea, după ce oamenii au stat la miting s-au relaxat la o bere şi spuneau cu toţii: Am lichidat datoria externă, de mâine Ceauşescu o să bage produse alimentare în magazine, în alimentare! Din păcate, nu a fost aşa! Consilierii săi, miniştrii săi, dacă aveau curaj, trebuiau să i-o spună. Cu orice risc! A fost ora astrală a României care ar fi putut să se mântuie atunci, a doua zi după istorica lichidare a datoriei externe. Nu cunosc nici un stat din lume care să fi lichidat în întregime datoria sa externă în afară de România! Dar această oră astrală a fost ratată de către Ceauşescu. A fost o fatalitate! Ce a urmat se ştie foarte bine! După 32 de ani, ne-am înglodat într-o datorie externă de 131 miliarde de  dolari. De aceea, am ţinut să organizez această expoziţie. Vreau să nu fiu înţeles greşit. Nu intentionez în nici un fel să elogiez trecutul. El a existat, a făcut parte din viaţa mea, din viaţa noastră, a celor trecuţi prin ciur şi prin dârmon. O dovadă palpabilă a existenţei acestei istorii a României pe perioada 1965- 1989  este chiar această expoziţie. Deşi e mută, ea poate povesti mai multe decât am facut-o eu acum.

R.: Vă doresc succes şi la cât mai mulţi vizitatori.