Zi de mare sărbătoare joi, 30 noiembrie, la Biserica "Sfântul Apostol Andrei din Oradea". Aproximativ o mie de credincioşi şi înalţi prelaţi au participat la slujba ce a avut loc în această zi specială, când s-a sărbătorit Hramul lăcaşului de cult.

Sărbătoarea hramului a început încă de miercuri seară, când a fost săvârşită Vecernia, împreunată cu Litia, apoi în procesiune, s-a înconjurat biserica cu icoana purtată de patru militari şi racla care adăposteşte o parte din moaştele Sf. Apostol Andrei. Joi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 15 preoţi, în frunte cu cei doi preoţi slujitori ai bisericii, Vasile Bota şi Ion Alexandru Mizgan. Într-o zi specială, cuvântul de învăţătură a fost rostit de un oaspete special, părintele Cristian Ştefan, consilier cultural la Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Un alt invitat special, prezenţă constantă în ultimii ani la sărbătoarea bisericii, părintele arhimandrit Cleopa Ştefanovici, stareţ al unei mănăstiri din Serbia, dar bun vorbitor al limbii române, a ţinut să adreseze câteva cuvinte de suflet credincioşilor. "Sunt nouă ani de când am venit în România, la studii, la Iaşi. Nu există zi să nu vorbesc cu cineva din România, rămân dator pentru tot ce aţi făcut pentru mine, m-aţi primit frumos. Ştiind că pe acest pământ a slujit Sfântul Apostol Andrei şi alţi mari sfinţi, este pentru noi o mare responsabilitate. Avem inimă, avem suflet, deci nu suntem păgâni. Din păcate, suntem într-un pericol, şi sârbii, şi românii, şi toţi ortodocşii. Am ajuns să ne deranjeze până şi clopotul. Şi sârbii, şi românii trebuie să ştie că nu vor găsi scăpare la Iulius Mall sau în alte locuri, ci în biserică. Toată istoria şi tradiţia noastră e în biserică. Nu vrem să scăpăm de ispite, pentru că fiecare ispită ne apropie de Dumnezeu, ci trebuie să trecem prin multe ispite mai puternici. Fiţi ortodocşi, ascultaţi de Preasfinţia Sa Daniel, un om bun, ascultaţi de preoţii voştri. Trebuie să ne luptăm împreună. Bisericile sunt spitalele noastre. Au fost cazuri când moaştele Sfântului Nectarie au vindecat bolnavi care nu mai aveau nicio speranţă. Nu uitaţi că sunteţi români", au fost cuvintele adresate de părintele Cleopa.

La finalul slujbei, preoţii, împreună cu corul bisericii, Grupul Psaltic "Filocalia", alcătuit din Mihai Dragoş, Mihai Negrean, Dragomir Balotă, Ioan Bărcăcianu, Sergiu Căpănoaia, Daniel Bota, Cosmin Mihali, Andrei Dimitriu şi Gheorghe Oneţ, şi cu credincioşii, au interpretat cântecul "Nu uita că eşti român", în avanpremiera Zilei Naţionale a României. Înainte de a-i invita să servească o felie de cozonac şi un pahar cu vin, părintele vicar Vasile Bota le-a dat şi nişte veşti bune enoriaşilor. "În anul care vine, Anul Centenarului, avem două mari obiective. Am realizat un aşezământ medical-creştin în apropierea bisericii, e gata, însă mai avem câteva formalităţi de îndeplinit. Sperăm ca, din primăvară, să începem activitatea, medicii care frecventează biserica noastră urmând să ofere, gratuit, consultaţii aici. De fapt, şi în acest an, peste 55 de credincioşi au beneficiat de consultaţii medicale şi li s-au oferit ochelari, gratuit. Un al doilea obiectiv are legătură cu biserica noastră. După ce piatra de temelie a fost sfinţită în anul 2000, în 2018, vom târnosi această biserică, în prezenţa Preasfinţitului Sofronie şi a unor ierarhi din toate ţinuturile româneşti, şi nu numai. Vom pecetlui această piatră în această brazdă de Nord-Vest a ţării", le-a mărturisit părintele Vasile Bota enoriaşilor săi. De asemenea, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a evenimentului de joi, precum şi oaspeţilor care i-au onorat cu prezenţa, senatorul Cornel Popa şi viceprimarul Mircea Mălan, precum şi preoţilor Cleopa Ştefanovici, stareţul Mănăstirii Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Carloviţ (Serbia), Critian Ştefan, consilier cultural la Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Pantelimon Ilieş de la Mănăstirea Rohia din Maramureş, Lucian Augustin, Vasile Bota din Satu Mare (tatăl părintelui Vasile Bota), Ioan Gudea, Marius Bota din Parohia Gelu din Satu Mare (fratele părintelui vicar Vasile Bota), Nicolae Bura, de la Băiţa, Călin Ioniţă de la Groşi, Alexandru Ciucle de la Sarcău, Merce Lazăr, de la Petrileni, Ioan Coste, din Zalău, precum şi diaconul Dumitru Botiş de la Catedrala Ortodoxă din Baia Mare.