De mai bine de zece zile, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători, se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în așa fel încât între credincioși să fie o distanță de doi metri în orice direcție.

O serie de limitări şi interdicţii au încetat din data de 17 iunie şi în ceea ce priveşte activitatea bisericilor, astfel că Patriarhia Română a transmis, la acea dată, noi îndrumări către bisericile din ţară, care vizează participarea oamenilor la slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult. Potrivit acestora, dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spațiul interior disponibil, ceilalți credincioşi trebuie să asculte slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare, existând și posibilitatea ca preoții să săvârșească slujba religioasă în aer liber.

Zeci de persoane, vârstnici, dar și tineri, au venit duminică, 28 iunie, la Biserica cu hramul „Sfântul Duh Mângâietorul” din Oradea, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi a se ruga. Slujba a fost oficiată de către pr. Felix Bicăzan, parohul bisericii, și de către pr. conf. univ. dr. Viorel-Cristian Popa, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea, coslujitor la acest sfânt lăcaș.

În urma numărului mare de credincioși veniți la slujba de duminică, la unele lăcașuri de cult au fost așezate scaune sau bănci afară, iar ușile bisericilor au fost deschise, pentru a respecta normele de distanțare socială menite să oprească răspândirea noului coronavirus.

Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanța trebuie să fie de 1,5 m, în orice direcție. De asemenea, în interiorul bisericii, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană. De asemenea, lăcașurile de cult sunt deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtășania individuală și citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe.

„Persoanele având Covid -19, persoanele care prezintă simptome de infecție, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Spovedirea şi Împărtășirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile. De asemenea, nu se permite accesul în lăcașul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree)”, au mai transmis reprezentanţii Patriarhiei Române.