Despăgubiri pentru orădenii afectați de furtună

PSD Bihor va propune în următoarea ședință a Consiliului Local al Municipiului Oradea despăgubirea orădenilor care au avut de suferit în urma furtunii de săptămâna trecută.

Mai exact, aceștia vor ca cei care au fost afectați de furtună și care dețin imobile și clădiri să fie scutiți de impozite.

„În prima ședință de coniliu local vom aduce în discuție cum putem să le oferim orădenilor care au fost afectați de furtună scutiri de impozite de până la 5 ani pe clădirile și terenurile afectate. Aceste posibilități au fost introduse în 2020 în Codul Fiscal. Avem bază legală să dăm o minimă compensație orădenilor care au suferit daune în urma celor întâmplate săptămâna trecută. Până la ședință vom analiza posibilitatea ca împreună cu poliția locală și cei de la urbanism să se facă o procedură pentru validarea cererilor de despăgubire”, a declarat consilierul Liviu Sabău Popa într-o conferință de presă care a avut loc ieri, la sediul PSD. Acesta a mai adăugat că îi îndeamnă pe orădeni să păstreze ceea ce au: devize, facturi, note tehnice de constatare cu privire la pagubele pe care le-au suferit și să continue să se adreseze Primăriei Municipiului Oradea pentru găsirea unor soluții.

„În Oradea este haos!”

Consilierul local Adrian Madar a vorbit despre investițiile municipalității, subliniind că, de dragul faptului că „în sfârșit se face ceva”, orădenii au trecut cu vederea scăpările, erorile, penalitățile și cheltuielile fără rost care s-au făcut. „Astăzi în Oradea este haos, este debandadă. Toate proiectele sunt întârziate, Primăria în disperare de cauză le-a lansat pe toate deodată în toate cartierele. Orădenii sunt cei care suportă această debandadă în timp ce responsabilul principal, primarul Florin Birta nu i-a nicio măsură. Îi cer domnului primar să nominalizeze responsabilii pentru ceea ce se întâmpă astăzi în oraș și să îi demită”, a spus Madar care, în ceea ce privește construirea pasajelor pe axa Magheru-Gară, a acuzat că logica nu a fost utilitatea lor ci rezervarea banilor europeni. „Eu sunt de acord că decât să nu faci nimic e mai bine să faci ceva dar, dacă tot avem finanțare, de ce să nu faci ceva util, de ce să cheltuim banii aiurea”, a mai adăugat pesedistul. Conform acestuia, trecerea orădenilor de la mașină la transport în comun nu este încă fezabilă în municipiu iar proiectul va face ca traficul de pe coridor să fie împins către „drumul expres” care se va aglomera. În plus, Madar a spus că primarul nu știe încă pe unde va devia traficul în perioada șantierului nefiind analizată ideea de a face etapizat investiția. Pe acest subiect pesedistul a spus că va iniția o consultare publică.