Antologia dictatorilor celebri
Mao Zedong, "părintele" Chinei comuniste
Mao Zedong (sau Mao Ţe-Tung, n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976) a fost un om politic chinez, lider al Partidului Comunist Chinez. În urma războiului civil, în 1949 Partidul Comunist Chinez sub conducerea lui Mao Zedong a preluat puterea în China, proclamând Republica Populară Chineză. Mao Zedong a instaurat o dictatură sîngeroasă, zeci de milioane de chinezi fiind ucişi în timpul în care acesta a condus China. Fiu de ţărani, Mao Zedong a fost de profesie învăţător. A condus forţele comuniste în lupta dusă cu forţele naţionaliste (1927-1949), străbătând întreaga Chină pentru a-şi recruta armata (este ceea ce ideologia oficială a numit Marşul Cel Lung. Din 1935 a fost lider al Partidului Comunist Chinez şi apoi şef al statului. Politica economica a "Marelui salt Inainte" iniţiată de el a eşuat, ca şi Revoluţia Culturală. In consolidarea Regimului Comunist în China, s-a bizuit pe ţărănime şi pe cultul personalităţii.
Republica Sovietică Chineză
În 1934, armata comunistă avea o bază de acţiune în provincia Jiangxi, înclusiv facilităţi industriale, în zonă fiind proclamată o republică comunistă - Republica Sovietică Chineză. Armata Naţională Revoluţionară condusă de Chiang Kai-shek a reuşit să încercuiască provincia Jiangxi. În această acţiune, Chiang Kai-shek s-a bucurat de sprijinul consilierului militar german Hans von Seeckt. Naţionaliştii au reuşit să încercuiască zona, urmărind să-i înfrângă pe comunişti prin înfometare. Comuniştii au hotărât să efectueze o retragere strategică pentru a evita anihilarea. Prima acţiune a retragerii a fost efectuată de Fang Zhimin. Fang Zhimin a reuşit o străpungere a liniilor în iunie, urmată de o a doua în august, condusă de Xiao Ke. Aceste acţiuni au surprins luptătorii Kuomintangul, care nu se aşteptau la un atac împotriva poziţiilor lor fortificate din partea comuniştilor, care erau înferiori din punct de vedere numeric. În ciuda importanţei şi succesului acestor atacuri, ele s-au dovedit de fapt diversiuni, care urmau să ascundă mişcările mai importante de retragere. În octombrie, o forţă de 130.000 de oameni, aflată sub conducerea lui Bo Gu şi Li De, a străpuns liniile naţionaliştilor. Dintre cei aproximativ 130.000 de oameni, cam 86.000 o reprezentau soldaţii, 11.000 personalul administrativ, restul fiind format din civili simpatizanţi ai comuniştilor. Această acţiune militară a fost sprijinită de o serie de diversiuni locale în timpul străpungerii pricipale, dar şi după aceasta.
Cucerirea puterii de către Mao Zedong
După câteva luni de marş către apus, armata comunistă, hărţuită fără întrerupere de Kuomintang, era epuizată. Comuniştii suferiseră pierderi uriaşe. După ce străpunseseră trei linii ale forţelor naţionaliste, Armata Roşie Chineză pierduse mai mult de 5.000 de oameni, toţi sprijinitorii civili şi mai avea în faţă încă cinci linii defensive ale Kuomintangului. În aceste condiţii grele s-a ţinut conferinţa comunistă de la Zunyi (provincia Guizhou) 15 - 18 ianuarie 1935. Aici, comuniştii au ales noile organe de conducere ale partidului. Mao Zedong a reuşit să obţină sprijinul majorităţii comuniştilor prezenţi la întrunire. Deşi nu a fost ales în funcţia de Secretar General, Mao a căpătat suficientă putere pentru a controla toate funcţiile din partid. Mao a fost ales ca unul dintre cei trei membri ai "Comisiei pentru problemele militrare". Ceilalţi doi membri erau Zhou Enlai şi Wang Jiaxiang, (Zhou fiind directorul Comisiei). Cum Zhou şi Wang nu aveau priceperea militară a lui Mao, acesta din urmă a fost în fapt cel care a deţinut puterea supremă asupra Armatei Roşii după Conferinţa de la Zuiyi. După încheierea celui de-al doilea război mondial, armata comunistă, devenită între timp Armata Populară de Eliberare, a reuşit să alunge Kuomintangul din China Continetală pe insula Taiwan. După proclamarea Republicii Populare Chineze, "Marşul cel Lung" a fost glorificat ca un simbol al puterii şi dârzeniei partidului comunist.
Revoluţia culturală
Marea Revoluţie Culturală Proletară, deseori numită doar Revoluţia Culturală a fost o luptă pentru putere în Partidul Comunist din Republica Populară Chineză, care a inclus o parte semnificativă a societăţii chinezeşti şi a dus Republica Populară Chineză pe pantă spre război civil. Revoluţia Culturală a fost lansată de Mao Zedong pe 16 mai 1966 pentru a-şi recăpăta controlul asupra Partidului Comunist după dezastrele Marelui Salt Înainte, care a dus la o pierdere seminificativă a puterii lui Mao spre rivali precum Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping. Deşi Mao a declarat sfârşitul oficial al Revoluţiei Culturale în 1969, termenul este astăzi folosit pentru a se referi şi la perioada între 1969 şi arestul Bandei celor Patru în 1976. Între 1968 şi 1969, principalii locotenenţi al lui Mao, vicepreşedintele Lin Biao şi nevasta lui Mao, Jiang Qing, au organizat o miliţie de tineri numită Gărzile Roşii pentru a răsturna inamicii lui Mao şi pentru a recăpăta control aspura aparatelor statului. În haosul şi violenţele care a urmat, milioane au murit sau au fost băgaţi la închisoare. În timpul revoluţiei culturale, imnul neoficial al Republicii Populare Chineze era Estul este roşu. Punctul de vedere oficial al Partidului Comunist Chinez post-Maoist, formalizat în 1981, este că Revoluţia Culturală a fost o "eroare comprehensivă în magnitudine" şi că responsibilitatea primară pentru acest eveniment aparţine lui Mao Zedong, "care a fost folosit de contrarevoluţionari precum Lin Biao şi Jiang Qing şi care a adus grave daune la Partid şi la poporul chinez." Acest punct de vedere este astăzi dominant în istoriografia chineză, care separă acţiunile persoanale lui Mao din Revoluţia Culturală cu contribuţia sa la formarea Republicii Populare Chineze, şi care desparte greşelile sale personale practice de "corectitudinea" teoriei sale. Revoluţia Culturală rămâne un subiect sensibil în Republica Populară Chineză. Deşi este puţina cenzură asupra evenimentelor revoluţiei, puncte de vedere care merg împotriva doctrinei oficiale din 1981 sunt deseori cenzurate. De asemenea, punctul de vedere că Revoluţia Culturală ar fi fost un lucru bun nu este acceptat oficial în China modernă.
Mao Zedong (sau Mao Ţe-Tung, n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976) a fost un om politic chinez, lider al Partidului Comunist Chinez. În urma războiului civil, în 1949 Partidul Comunist Chinez sub conducerea lui Mao Zedong a preluat puterea în China, proclamând Republica Populară Chineză. Mao Zedong a instaurat o dictatură sîngeroasă, zeci de milioane de chinezi fiind ucişi în timpul în care acesta a condus China. Fiu de ţărani, Mao Zedong a fost de profesie învăţător. A condus forţele comuniste în lupta dusă cu forţele naţionaliste (1927-1949), străbătând întreaga Chină pentru a-şi recruta armata (este ceea ce ideologia oficială a numit Marşul Cel Lung. Din 1935 a fost lider al Partidului Comunist Chinez şi apoi şef al statului. Politica economica a "Marelui salt Inainte" iniţiată de el a eşuat, ca şi Revoluţia Culturală. In consolidarea Regimului Comunist în China, s-a bizuit pe ţărănime şi pe cultul personalităţii.
Republica Sovietică Chineză
În 1934, armata comunistă avea o bază de acţiune în provincia Jiangxi, înclusiv facilităţi industriale, în zonă fiind proclamată o republică comunistă - Republica Sovietică Chineză. Armata Naţională Revoluţionară condusă de Chiang Kai-shek a reuşit să încercuiască provincia Jiangxi. În această acţiune, Chiang Kai-shek s-a bucurat de sprijinul consilierului militar german Hans von Seeckt. Naţionaliştii au reuşit să încercuiască zona, urmărind să-i înfrângă pe comunişti prin înfometare. Comuniştii au hotărât să efectueze o retragere strategică pentru a evita anihilarea. Prima acţiune a retragerii a fost efectuată de Fang Zhimin. Fang Zhimin a reuşit o străpungere a liniilor în iunie, urmată de o a doua în august, condusă de Xiao Ke. Aceste acţiuni au surprins luptătorii Kuomintangul, care nu se aşteptau la un atac împotriva poziţiilor lor fortificate din partea comuniştilor, care erau înferiori din punct de vedere numeric. În ciuda importanţei şi succesului acestor atacuri, ele s-au dovedit de fapt diversiuni, care urmau să ascundă mişcările mai importante de retragere. În octombrie, o forţă de 130.000 de oameni, aflată sub conducerea lui Bo Gu şi Li De, a străpuns liniile naţionaliştilor. Dintre cei aproximativ 130.000 de oameni, cam 86.000 o reprezentau soldaţii, 11.000 personalul administrativ, restul fiind format din civili simpatizanţi ai comuniştilor. Această acţiune militară a fost sprijinită de o serie de diversiuni locale în timpul străpungerii pricipale, dar şi după aceasta.
Cucerirea puterii de către Mao Zedong
După câteva luni de marş către apus, armata comunistă, hărţuită fără întrerupere de Kuomintang, era epuizată. Comuniştii suferiseră pierderi uriaşe. După ce străpunseseră trei linii ale forţelor naţionaliste, Armata Roşie Chineză pierduse mai mult de 5.000 de oameni, toţi sprijinitorii civili şi mai avea în faţă încă cinci linii defensive ale Kuomintangului. În aceste condiţii grele s-a ţinut conferinţa comunistă de la Zunyi (provincia Guizhou) 15 - 18 ianuarie 1935. Aici, comuniştii au ales noile organe de conducere ale partidului. Mao Zedong a reuşit să obţină sprijinul majorităţii comuniştilor prezenţi la întrunire. Deşi nu a fost ales în funcţia de Secretar General, Mao a căpătat suficientă putere pentru a controla toate funcţiile din partid. Mao a fost ales ca unul dintre cei trei membri ai "Comisiei pentru problemele militrare". Ceilalţi doi membri erau Zhou Enlai şi Wang Jiaxiang, (Zhou fiind directorul Comisiei). Cum Zhou şi Wang nu aveau priceperea militară a lui Mao, acesta din urmă a fost în fapt cel care a deţinut puterea supremă asupra Armatei Roşii după Conferinţa de la Zuiyi. După încheierea celui de-al doilea război mondial, armata comunistă, devenită între timp Armata Populară de Eliberare, a reuşit să alunge Kuomintangul din China Continetală pe insula Taiwan. După proclamarea Republicii Populare Chineze, "Marşul cel Lung" a fost glorificat ca un simbol al puterii şi dârzeniei partidului comunist.
Revoluţia culturală
Marea Revoluţie Culturală Proletară, deseori numită doar Revoluţia Culturală a fost o luptă pentru putere în Partidul Comunist din Republica Populară Chineză, care a inclus o parte semnificativă a societăţii chinezeşti şi a dus Republica Populară Chineză pe pantă spre război civil. Revoluţia Culturală a fost lansată de Mao Zedong pe 16 mai 1966 pentru a-şi recăpăta controlul asupra Partidului Comunist după dezastrele Marelui Salt Înainte, care a dus la o pierdere seminificativă a puterii lui Mao spre rivali precum Liu Shaoqi şi Deng Xiaoping. Deşi Mao a declarat sfârşitul oficial al Revoluţiei Culturale în 1969, termenul este astăzi folosit pentru a se referi şi la perioada între 1969 şi arestul Bandei celor Patru în 1976. Între 1968 şi 1969, principalii locotenenţi al lui Mao, vicepreşedintele Lin Biao şi nevasta lui Mao, Jiang Qing, au organizat o miliţie de tineri numită Gărzile Roşii pentru a răsturna inamicii lui Mao şi pentru a recăpăta control aspura aparatelor statului. În haosul şi violenţele care a urmat, milioane au murit sau au fost băgaţi la închisoare. În timpul revoluţiei culturale, imnul neoficial al Republicii Populare Chineze era Estul este roşu. Punctul de vedere oficial al Partidului Comunist Chinez post-Maoist, formalizat în 1981, este că Revoluţia Culturală a fost o "eroare comprehensivă în magnitudine" şi că responsibilitatea primară pentru acest eveniment aparţine lui Mao Zedong, "care a fost folosit de contrarevoluţionari precum Lin Biao şi Jiang Qing şi care a adus grave daune la Partid şi la poporul chinez." Acest punct de vedere este astăzi dominant în istoriografia chineză, care separă acţiunile persoanale lui Mao din Revoluţia Culturală cu contribuţia sa la formarea Republicii Populare Chineze, şi care desparte greşelile sale personale practice de "corectitudinea" teoriei sale. Revoluţia Culturală rămâne un subiect sensibil în Republica Populară Chineză. Deşi este puţina cenzură asupra evenimentelor revoluţiei, puncte de vedere care merg împotriva doctrinei oficiale din 1981 sunt deseori cenzurate. De asemenea, punctul de vedere că Revoluţia Culturală ar fi fost un lucru bun nu este acceptat oficial în China modernă.
FOARTE BUN... m a ajutat foarte mult la scoala;)