35 de ani de democrație în România, cu toate fluctuațiile și originalitățile ei, au obosit fibra nervoasă a unei mari părți a populației, de prea multe controverse și prea mult zgomot. Numai un mic segment (cei care au depășit o anumită vârstă), nu mulți cetățeni și nu cei mai activi au cunoscut liniștea dictaturii, cu oficializarea și ritualizarea unui singur punct de vedere. Ce e mai straniu e că și o mare parte a presei (unele televiziuni), dominată firesc de oameni tineri, acuză haosul, confuzia totală, adică amestecul de fenomene și tendințe contradictorii, care nu par să aibă un sens. Un singur sens! Nu degeaba se cere un proiect de țară, care să arate o direcție clară a înaintării și a dezvoltării. Integrarea în Uniunea Europeană, ca opțiune și realizare majoră, pare că nu ne mai ajunge. Bruxelles-ul e prea acaparator și dominator, constrângător în decizii (după anumite principii acceptate de comun acord) pentru alegerile noastre – ceea ce pare unora limitativ și dăunător libertății noastre... suveraniste. Dar nu e numai asta! Ce se întâmplă pe plan intern e revoltător! Avem prea multe opinii aflate într-un conflict irezolvabil. Nu mai știi ce să crezi.

Înmulțirea opțiunilor politice în regimul democratic postdecembrist a creat derută și, pentru unii, dorința de simplificare a unei diversități greu de gestionat. Greu și de suportat pentru spectatorii descumpăniți. Soluția majorității, principiul de bază al democrației, nu a rezolvat problema pentru intoleranți și exclusiviști. De sorginte elitistă, impresia că minoritatea/minoritățile au întotdeauna dreptate a câștigat prestigiu, devenind un motiv de presiune constantă asupra majorității, considerată opresivă și nivelatoare. Dictatura punctului „meu” de vedere a devenit o regulă de comportament agresiv.

Presa, câinele de pază al democrației (cum se zice), nu e mulțumită să latre, vrea să muște, chiar să sfâșie, să sfarme în bucăți, să anuleze pe cine nu-i convine. Aici voiam să ajung cu teoria asta introductivă, la starea actuală din jurul guvernului demis. Unii jurnaliști par că nu înțeleg situația în care a adus țara votul anti-Bolojan, având drept consecință destrămarea coaliției stabile de guvernare. Dacă PSD și AUR s-au constituit ca alternativă, trebuia să se și comporte ca atare, oferind soluții concrete, anunțate deschis. Ar fi fost perfect democratic! Ce vor oponenții să facă nu e clar. „Repornirea economiei naționale” (cum a declarat PSD) e prea vag și iluzoriu. Iar dacă vor să mențină aceeași tendință de scădere a deficitului și de îndeplinire a jaloanelor din PNNR, atunci de ce s-au răzlețit de coaliție, care tocmai asta voia? O anumită parte a presei, în loc să le solicite pesediștilor să se clarifice, atacă necruțător guvernul demis, care încearcă cu disperare să mențină barca pe linia de plutire, până la investirea unui nou guvern, care nu se întrezărește. Evident că și dreptul de a critica guvernarea e firesc și democratic, dar nu cu riscul de a ne înfunda în haos.

De ce nu pleacă Bolojan? – urlă contestatarii. Răspunsul e simplu: pentru că nu i-a venit schimbul. Nu poți părăsi timona în timpul mersului, dacă ești responsabil, până nu o preia altcineva, pentru că vasul s-ar scufunda. Cine instigă la dărâmarea totală a conducerii e, în mod vizibil, un agent al haosului. Dacă lătratul nu ajunge, televiziunile adversare mușcă, inventând vinovății sau îngroșând circumstanțe nefericite: Bolojan omoară copii (pentru că nu există suficient spațiu sau personal medical la un spital), Bolojan ruinează medicii și profesorii (prin noua lege a salarizării), exterminează ciobanii (care nu pot exporta oi și miei din cauza unor restricții sanitare), seacă Dunărea (pentru că nu a prevăzut seceta), taie curentul și aruncă oamenii în beznă (pentru că propune economie de energie electrică), răspândește foametea în rândul pensionarilor (pentru că se scumpesc alimentele și nu mărește pensiile), scumpește carburanții la pompă. Halucinant! – cum exclamă de repetate ori analiștii improvizați. Poate că Bolojan ar trebui arestat, pentru că are inițiative ilegale pentru un guvern demis! Ar putea fi acuzat chiar de genocid – am auzit și această aberație. Sigur justiția ar rezolva problema! Nu ar avea voie să facă nimic! – zic adepții paraliziei administrative. Nu e bine nici că agențiile de rating ne-au menținut calificativul și au păstrat recomandarea pentru investiții. Nu-l merităm. De fapt, suntem în junk! Deși nu suntem. Experți deștepți știu ei mai bine culisele și adevărul ascuns.

Jurnaliste tv arțăgoase, chiar indecent de arțăgoase, vor, prin insistențe penibile, să li se confirme propriile opinii despre dezastrul guvernului Bolojan, își ceartă invitații de la PNL sau USR, îi amenință că le taie microfonul imediat după ce le pune o întrebare înglodată în acuze retorice. Haosul din mintea lor îl vor confirmat de invitații de-a dreptul terfeliți dacă nu spun ce vrea „moderatoarea” lipsită de orice moderație și decență. Scăderea alarmantă a nivelului intelectual se vede și aici. Un pesedist euforic, plin de inițiative (posibil succesor al lui Grindeanu), acuză de lipsă de bun simț o colegă de platou de la PNL, care vrea să intre cu el în dialog pentru a-i tempera exagerările. Moderatoarea nu intervine să scuze (dacă nu să acuze) mojicia. Și comportamentul moral e în suferință, nu numai cel intelectual. Multe așa-zise dezbateri sunt de-a dreptul nefrecventabile.

Un post de televiziune, altfel onorabil până la un punct, s-a pesedizat inelegant (ca să nu zic un cuvânt mai rău), părăsind un minim echilibru în dezbateri. Altul este aurist până în vârful unghiilor lăcuite ale hangiței, care își cheamă zelatorii la un taifas. Agresivitatea partinică sau partizanatul politic se exercită compromițător profesional. Unii mai pariază la președinție pe un personaj terminat, care vrea turul doi înapoi. Avem și meteorologi fanteziști. Seceta de la noi este rezultatul unui război climatic – afirmă un general foarte bine informat. Multe fake news-uri pleacă chiar de la asemenea dezbateri aiuristice, care seamănă confuzie și propagă haosul.

Să mai dau un exemplu, un caz antologic. Liderul de opinie al unui post de televiziune dezvoltă o dezbatere politică foarte deșteaptă, punând ca premise următoarele situații simultane: avem guvern demis, cu puteri limitate; dacă nu găsește un succesor de prim-ministru, președintele dizolvă parlamentul; AUR inițiază suspendarea președintelui. Ce se întâmplă într-o asemenea situație? Moderatorul buimac consultă prin telefon un fost judecător la CCR despre condiția parlamentului dizolvat: ce mai poate face? Nimic! Dar ce facem noi, cu un guvern demis, un parlament dizolvat și un președinte suspendat? Nu contează că nu suntem într-o asemenea situație. Dar putem fi, crede el. Și pedalează pe o astfel de fantasmagorie. Iată haosul total, proiectat de un jurnalist iresponsabil, care nici nu știe măcar că o asemenea anulare simultană a celor trei instituții nu e posibilă, nici teoretic. Dar de ce să nu semene panica, dacă poate? E deștept, are o gândire speculativă, care concurează cu inteligența artificială generativă. Are microfonul și imaginea cu sigla postului tv. E haosul democratic din mintea unui jurnalist... patriot! Adică ne avertizează ce ne paște. Să nu zicem că nu ne-a spus! Acest stil alarmist al televiziunilor este foarte răspândit, practicat cu cinism pentru un presupus câștig de rating. Dezastrul, haosul, apocalipsa se vând bine, fie că sunt reale, fie că sunt imaginare.

Nu ne ajunge confuzia reală a tendințelor pe care nu le putem descâlci, de ce să nu adăugăm și haosul ipotetic, pentru sucirea minților naive?! Cum să nu visezi la beneficiile dictaturii, cu asemenea anomalii speculative în numele democrației?! O dictatură imaginară, desigur, dar care ne-ar aduce unitatea, armonia, fraternitatea, egalitatea, echitatea, prețuri mai mici și... un guvern cu puteri depline. Prețul libertății nu mai contează.