Salariul ca şi componentă materială a contractului individual de muncă, obligaţie esenţială a angajatorului, care ţine de însăşi esenţa juridică a contractului individual de muncă, drept fundamental al angajatului, are o reglementare vastă cuprinsă în cadrul Codului muncii.

Dreptul la salariu al angajatului este unul care doar în anumite condiţii, limitativ şi expres prevăzute de lege, poate să fie limitat, dar niciodată cenzurat, iar limitarea poate să vizeze doar întinderea acestuia, adică cuantumul pe care îl va primi salariatul în mână.       Astfel, conform art. 169 alin. 1 Codul muncii – „Nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege”, de aici rezultă imperativul legal conform căruia limitarea dreptului salarial poate să opereze doar prin respectarea prevederilor legale, niciodată ea nu poate să fie rezultatul voinţei exclusive, arbitrare şi abuzive a angajatorului.       Aşadar, acele măsuri dispuse de către angajator, în sensul că unele ori tot ceea ce înseamnă costurile cu uniforma, echipament de protecţie, uneltele, costuri de deplasare, să fie reţinute din salariu, fie pe parcursul derulării contractului individual de muncă, fie la finalul acestuia sunt măsuri nelegale. Conform art. 169 alin. 2 Codul muncii – „Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”, aşadar, chiar dacă în activitatea derulată, angajatul a produs un prejudiciu faţă de angajator, suma corespunzătoare cuantumul prejudiciului poate să fie reţinută din salariu doar pe bază de hotărâre judecătorească. Se pune problema cum se vor îndestula, mai precis care va fi prioritatea de acoperire a debitelor, în ipoteza în care există mai mulţi creditori, art. 169 alin. 3 Codul muncii evidenţiind – „În cazul pluralităţii de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine:  a)obligaţiile de întreţinere, conform Codului familiei; b) contribuţiile şi impozitele datorate către stat; c) daunele cauzate proprietăţii publice prin fapte ilicite; d) acoperirea altor datorii”. Mai mult, indiferent de numărul de creditori existenţi, indiferent de cuantumul debitului pe care salariatul trebuie să îl achite, conform art. 169 alin. 4 Codul muncii – „Reţinerile din salariu cumulate nu pot depăşi în fiecare lună jumătate din salariul net”. Imperativul stabilit de către legiuitor, cu privire la imposibilitatea efectuării de reţineri din cadrul salariului, dincolo de respectarea normelor legale, este atât de puternic încât legiuitorul a evidenţiat „acceptarea fără rezerve a unei părţi din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situaţii nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor” (art. 170 Codul muncii).