În cadrul prezentului articol vom prezenta o hotărâre judecătorească de speţă pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care atinge şi problema reţelelor sociale şi evenualele consecinţe juridice în ipoteza distribuirii unor informaţii preluate de la un alt participant.

Astfel în cadrul speţei, pârâtul B. a fost acţionat în judecată de către reclamantul A., care a solicitat cu titlul de prejudiciu nepatrimonial suma de 250.000 de lei, reclamând o încălcare a dreptului la reputaţie şi dreptul la imagine proprie, care s-ar fi produs prin postarea unui articol denigrator pe pagina pârâtului. Ceea ce interesează prezentul articol sunt concluziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceste concluzii putând să fie aplicate cu succes în cadrul oricărei alte speţe care prezintă elemente similare cu cea judecată de instanţa supremă. Astfel, instanţa supremă a evidenţiat - „În viziunea Curţii Europene, presa este unul din stâlpii democraţiei, având rolul esenţial de a asigura dezbaterea publică asupra unor subiecte de interes general, dar şi un veritabil mijloc de menţinere a echilibrului democratic între forţele politice din viaţa publică a unei societăţi. De aceea, presa are în jurisprudenţa Curţii, relativă la libertatea de exprimare, un rol privilegiat, fiind destul de greu admise atingeri aduse acesteia, presei fiindu-i îngăduită o anumită doză de exagerare sau chiar de provocare” (ICCJ dec. civ. nr. 837/13.04.2022). În schimb spre deosebire de libertatea de exprimare mai largă pe care o deţine presa, o persoana - „particulară care acţionează pe cont propriu în cercul său de relaţii, prin preluare de materiale informaţionale din mediul online şi distribuirea acestora în scopul asigurării comunicării lor unui număr mai mare de receptori, nu se poate spune că se află sub imperativele care influenţează activitatea presei (urgenţa comunicării informaţiei fără a o mai supune unei verificări, obligaţii deontologice de prezentare a informaţiei, scopul în realizarea căruia acţionează)” (ICCJ dec. civ. nr. 837/13.04.2022). Este de observat faptul că instanţa supremă a făcut distincţie între libertatea de exprimare a presei şi libertatea de exprimare a unei persoane particulare, ce din urmă fiind mai restrânsă.

De asemenea s-a reliefat de către instanţa supremă - „practica repostării/copierii şi distribuirii de materiale cu mesaj violent sau denigrator este adesea utilizată ca mijloc de ascundere a responsabilităţii transmiterii de informaţii ofensatoare, o analiză de conţinut e necesară spre a decela, pe baza datelor fiecărui caz în parte, dacă e vorba despre o simplă redare neutră, neimplicată şi distantă a înregistrării/materialului preexistent în mediul online, acţiune care nu comportă sancţiuni ori îngrădiri ale libertăţii de exprimare ori dacă, prin modul de alcătuire a materialului - atribuirea titlului, modul de prezentare a informaţiei, adăugiri aduse textului - se înţelege că cel care acţionează astfel aderă şi susţine ideile comunicate, situaţie care reclamă ori comportă o verificare sub aspectul depăşirii limitelor libertăţii de exprimare”.